Galerie
Credit Foto: miamiopen.com

Juan Martín del Potro spunea înaintea semifinalei ATP Masters 1000 “Miami Open presented by Itaú” că va încerca să-şi recupereze forţele fizice, astfel încât să-i facă faţă unui John Isner în puternică revenire de formă. N-a reuşit!

În primul set, argentinianul pe care seria de 15 victorii consecutive l-a sleit de puteri a fost de nerecunoscut. Isner a sprintat încă de la început, a reuşit primul break în jocul 2 şi pe al doilea în al 6-lea, datorită unui joc agresiv – a atacat la orice oportunitate pe care i-a oferit-o adversarul – şi nu a întâmpinat practic nicio rezistenţă din partea cealaltă a fileului.

Del Potro a ridicat nivelul în manşa a doua, dar tot Isner a dictat condiţiile. Şi chiar dacă la 4-4  a ratat o minge de break şi astfel setul a avut nevoie de tie-break  după ce toate jocurile se câştigaseră cu serviciul – acolo istoria din primul set s-a repetat, rezumată, adică o dominare copleşitoare a americanului.

Evident, un joc foarte sigur la serviciu pentru Isner – n-a avut de înfruntat nicio minge de break – dar el nu a oferit doar atât astăzi. A mai fost şi forhand-ul precis şi câteva lovituri fine la fileu – vezi mingea de meci mai jos –  şi chiar câteva lovituri de rever reuşite, cu una dintre ele şi-a procurat mingile de meci.
Astfel, cele câteva neîndemânări sau erori neforţate au trecut neobservate, cum neobservate – cel puţin în economia scorului – au trecut şi cele câteva realizări de excepţie ale lui Del Potro.

John Isner (SUA, 14 ATP) [14] – Juan Martín del Potro (Argentina, 6) [5] 6-1, 7-6(2) în 1h23′

Credit Info: atpworldtour.com

John Isner s-a calificat în cea de-a 25-a finală a carierei – palmares 12-12 – a 4-a la un turneu Masters 1000 şi prima la Miami Open:

  • 3 ATP Masters 1000: 0-3
  • 3 ATP  500 Series: 0-3
  • 18 ATP 250 Series: 12-6

*

Galerie videoclipuri / GIF (3)

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.