Gaël Monfils şi primarul oraşului Quito – Mauricio Rodas – au jucat sâmbătă o partidă de 15 minute
Credit Foto: atpworldtour.com

Dacă despre turneul ATP 250 Series “Diema Xtra Sofia Open” am vorbit, în contextul prezenţei lui Marius Copil şi a perechii Marius Copil / Florin Mergea pe tablourile principale, săptămâna aceasta se mai dispută două turnee ATP, tot de categoria 250 Series: “Open Sud de France” la Montpellier şi “Ecuador Open” la Quito.
Toate 3 au premii de 501.345 şi o contribuţie financiară totală de 561.345, doar moneda este diferită: € pentru turneele din Europa şi USD pentru cele din America de Sud.

Legat de turneul de la Sofia, să facem precizarea că Grigor Dimitrov (4 ATP) nu-şi va apăra titlul, el retrăgându-se din cauza unei accidentări la umăr.

Deţinătorii titlului la dublu, sârbii Viktor Troicki / Nenad Zimonjic sunt prezenţi pe tabloul de dublu. Interesant că cei doi au fost partenerii lui Marius Copil, respectiv Florin Mergea la Australian Open, de unde rezultă şi că Florin este în continuare în căutarea unui partener stabil.

Dacă la Sofia, participarea pare relativ firavă, pe lista capilor de serie, Stan Wawrinka (Elveţia, 15 ATP), fiind urmat Adrian Mannarino (Franţa, 25) – cel care a adus punctul victoriei pentru echipa Franţei în Cupa Davis, la sfârşitul săptămânii trecute –  Gilles Müller (Luxemburg, 28) şi Philipp Kohlschreiber (Germania, 35), la Montpellier, tabloul este mai puternic.

“Open Sud de France” 2018 îi are în fruntea capilor de serie pe David Goffin (Belgia, 7), Lucas Pouille (17), Jo-Wilfried Tsonga (19) – absenţii de la sfârşitul săptămânii trecute din echipa de Cupa Davis a Franţei – şi pe bosniacul Damir Dzumhur (30).

Deţinătorii titlurilor sunt aici: Alexander Zverev, la simplu – care nu-şi va apăra titlul şi perecheaMischa / Alexander Zverev, fratele mai mare fiind prezent, alături de Karen Khachanov în proba de dublu.

În sfârşit, la “Ecuador Open”, titlul a rămas până acum în proprietatea lui Victor Estrella Burgos (Republica Dominicană), câştigător al primelor 3 ediţii. Veteranul, în vârstă de 37 de ani, clasat acum pe locul 86 ATP este prezent şi la ediţia actuală, din postura de cap de serie 6.
Din perechea ce deţine titlul, James Cerretani (SUA) / Philip Oswlad, doar austraicul este prezent (/ Treat Huey) [2].

Primii 4 capi de serie sunt: spaniolii Pablo Carreño Busta (10), Albert Ramos-Vinolas (21), Gaël Monfils (Franţa, 44) şi Paolo Lorenzi (Italia, 46).

Monfils – care are deja un titlu în 2018, ATP 250 Series Doha – vine pentru prima dată în Ecuador şi a acceptat provocarea în ciuda sfaturilor celor apropiaţi:

Mi-am sunat prietena, care a zis nu, mi-am sunat agentul, care a spus la fel. Aşa că mi-am zis: “Ok, am s-o fac!”

Tablourile turneelor ATP actualizate

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.