Embed from Getty Images
Embed from Getty Images
După abandonul Garbiñei Muguruza (2 WTA) [1] la WTA Premier “Brisbane International presented by Suncorps”, jumătatea superioară a tabloului a rămas deschisă oricărui rezultat şi în ultimul act s-a infiltrat de acolo Aliaksandra Sasnovich (23 de ani), venită din calificări, care a reuşit ce nu a putut compatrioata ei – Aryna Sabalenka – la WTA International Shenzhen, drumul fiindu-i barat de Simona Halep.
După ce a eliminat-o pe Kristina Mladenovic (Franţa, 11) [6] în primul tur, Sasnovich a mai trecut de un cap de serie, Anastasija Sevastova (16) [7]: 7-6(3), 6-4 în semifinala jucată astăzi.
Aliaksandra va juca în a doua finală a carierei, pe prima o pierdea la WTA International Seul 2015 în faţa Irinei Begu.
Sasnovich, care până acum avea un maxim al clasamentului: 85 WTA / iunie 2017, va urca până cel puţin pe locul 54 WTA.
Pe jumătatea inferioară a tabloului, lucrurile au decurs normal, astfel că astăzi s-a disputat semifinala mult dictată de tablou, Elina Svitolina (6) [3] – Karolina Plíšková (4) [2]. Ucraineanca a câştigat cu un dublu 7-5, dar seturile au fost animate: în primul, Svitolina a revenit de la 0-4, iar în al doilea s-a văzut egalată de la 5-2 – la 5-3 a ratat o minge de meci – şi a mai avut nevoie să-şi creeze alte 3 oportunităţi ca să închidă pe propriul serviciu.
Elina Svitolina va juca în cea de-a 12-a finală a carierei, palmares 9-2:
- WTA Elite Trophy: 0-1
- WTA Premier 5: 3-0
- WTA Premier: 0-1
- WTA International: 6-0
Victoria la Karolina Plíšková, îi asigură Svitolinei şi locul 4 WTA începând de luni – le-a depăşit pe Venus şi pe cehoaică – şi mai important, aceeaşi poziţie pe tabloul de la Australian Open.
Programul de mâine al finalelor de la Brisbane este:
- nu mai devreme de ora 11.00 finala de simplu:
Aliaksandra Sasnovich (Belarus, 88) [Q] – Elina Svitolina (Ucraina, 6) [2]
Palmares direct: 0-0
- urmată de cea de dublu:
Andreja Klepac (Slovenia, 24 WTA la dublu) / Maria Jose Martinez Sanchez (Spania, 24) [4] – Kiki Bertens (19) / Demi Schuurs (44) (ambele Olanda)
Ultimele au trecut astăzi de favoritele 2, Ashleigh Barty / Casey Dellacqua (ambele Australia).
*
La WTA International “ASB Classic”, Auckland, ploaia a stricat programul pentru a doua zi la rând, astfel că proba de simplu este tot în faza sferturilor de finală, unde s-au calificat primii 4 capi de serie, în schimb este hotărâtă finala de dublu:
Eri Hozumi (42 WTA la dublu) / Kato Miyu (43) (ambele Japonia) [1] – Sara Errani (Italia, 172) / Bibiane Schoofs (Olanda, 163)
Tablourile actualizate ale turneelor WTA
*
Galerie Videoclipuri (3): Mingile de meci şi lovitura zilei la Brisbane
.@ElinaSvitolina sees off Plíšková 7-5, 7-5!
Will face Aliaksandra Sasnovich in @BrisbaneTennis Final! pic.twitter.com/3cwTj8Dn04
— WTA (@WTA) January 5, 2018
Aliaksandra Sasnovich books @BrisbaneTennis Final spot!
Outlasts Sevastova 7-6(3), 6-4 to reach 1st WTA Premier Final! pic.twitter.com/AOLezCsAEN
— WTA (@WTA) January 5, 2018
.@ElinaSvitolina soaking up the pressure and turning on the style! pic.twitter.com/7lnEC5Ko8h
— WTA (@WTA) January 5, 2018