Embed from Getty Images

Deşi Ana Bogdan îşi asigurase ieri intrarea în top 100 WTA, până astăzi nu eram siguri că Monica Niculescu şi-l va păstra şi că vom avea o jucătoare în plus în acel select interval al clasamentului.

Situată ieri  pe locul 98 în clasamentul live, ea putea fi depăşită de 3 jucătoare, toate încă active pe tabloul de simplu la Australian Open 2018.

Una dintre ele a câştigat astăzi în turul 3 (R32) şi a trecut de Monica:

Denisa Allertova (Cehia, 130) [Q] – Magda Linette (Polonia, 74) 6-1, 6-4 în 1h11′

dar cealaltă a pierdut în:

Petra Martic (Croaţia, 81) – Luksika Kumkhum (Thailanda, 124) [Q] 6-3, 6-6, 7-5 în 2h10′

Astfel că Monica se situează acum pe locul 99 şi nu mai poate fi întrecută decât de Bernarda Pera, care o va întâlni mâine pe Barbora Strycova [20] în turul 3, pe jumătatea superioară a tabloului.

Aşadar, în următorul clasament WTA – ce va fi dat publicităţii luni, 29 ianuarie – vom avea 6 jucătoare în top 100 WTA:

Simona Halep, Sorana Cirstea, Irina Begu, Mihaela Buzărnescu, Ana Bogdan şi Monica Niculescu.

*

În altă partidă de astăzi, Elina Svitolina şi-a asigurat prezenţa în ultimele 16, după ce a oprit fabulosul traseu al compatrioatei ei, în vârstă de doar 15 ani:

Elina Svitolina (4) [4] – Marta Kostyuk (521) 6-2, 6-2 în 59′.

Slideshow – 5 imagini din timpul disputei ucrainene de astăzi:
Embed from Getty Images

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.