Comitetul Director al turneelor de Mare Şlem a început să aplice noile reglementări pe care le anunţa la sfârşitul anului trecut.

Astfel, Mischa Zverev (35 ATP) s-a retras în timpul partidei din primul tur al Australian Open 2018, pe care o disputa cu Hyeon Chung (58), la scorul 2-6, 1-4 după 48′ de joc, motivând o viroză.

Dar motivarea lui nu a fost acceptată şi el a fost încadrat la paragraful:

Orice jucător care evoluează în primul tur şi care se retrage sau performează sub nivelul cerut de standardele profesionale va putea fi amendat cu o sumă mergând până la premiul financiar cuvenit participării în această rundă.

Mischa a fost amendat cu 45.000 USD, premiul cuvenit pentru primul tur fiind de 47.917 USD (60.000 AUD).

Regula este menită să împiedice jucătorii care nu sunt apţi din punct de vedere fizic să joace în primul tur de formă, doar pentru a încasa premiul consistent. Dacă un jucător se retrage înainte de începerea turneului, el primeşte conform noilor reguli jumătate din premiul cuvenit primei manşe, cealaltă mergând către lucky loser-ul care îi ia locul.

S-au ridicat voci în apărarea jucătorului din Germania, care nu a intrat pe teren fiind accidentat, ci doar puternic răcit, că era sub medicamentaţie şi spera să se simtă atât de bine încât să joace meciul până la sfârşit, insinuându-se că este doar ţapul ispăşitor pentru exemplul ce trebuia dat.

Un argument în acest sens ar fi că peste două zile – pe 18 ianuarie – Mischa Zverev a jucat în primul tur al probei de dublu alături de Paolo Lorenzi. Ei au pierdut la Kubot / Melo [1].

Momentul retragerii:

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.