.
Vești bune pentru fanii tenisului românesc și pentru cei ai Simonei Halep și Irinei Begu mai ales. În exclusivitate, vă spunem că ele vor juca din nou în aceeași echipă, la Shenzhen (China, suprafaţă Hard), în prima săptămână a noului an, figurând pe lista preliminară a turneului de tip WTA International.

*

Astfel, pentru a doua oară în ultimii aproape cinci ani, le vom putea vedea la lucru pe cele două reprezentante ale României, de aceeași parte a fileului. Ultimul turneu în cadrul căruia au participat acestea, care coincide totodată cu ultimul «per total» unde Halep a evoluat şi la dublu, a fost cel de la Madrid (Spania, zgură – foto). Acolo, Simona și Irina au ajuns până în penultimul act, bifând astfel a 3-a semifinală Premier Mandatory pentru ţara noastră, în această probă, după cele ale Monicăi Niculescu de la Indian Wells (2012 și 2016)

*

Momentan, principalele capete de afiș «din punct de vedere al pozițiilor din WTA Doubles Rankings» sunt cehoaicele Barbora Krejcikova (locul 54) și Katerina Siniakova (locul 13), iar lista finală v-o vom prezenta săptămâna viitoare. Transmisia va fi asigurată de Digi Sport, începând cu data de 31 decembrie !

 


Vezi AICI și ce românce vor mai fi prezente, în mod direct, pe tabloul principal de simplu al întrecerii asiatice și cu cine s-ar putea duela Simona sau Irina în fazele superioare.


 

Daniel Radu

Credit Foto : Christopher Levy

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.