Diana alături de una din elevele ei de la grupa U12 – Patricija Cechanaviciute – care i-a urat astăzi antrenoarei La Mulţi Ani pe contul de Facebook
Diana sărbătorită de eleve şi de colegi, astăzi, la Academia din Vilnius
Galerie
Diana Enache alături de Diana Popescu (foto 1, 2 şi 3), Bianca Hîncu (foto 3 şi 4), Cristina Dinu (foto 5 şi 6), Cristina Adamescu (foto 7), Alexandra Cadanţu, Chantal Skamlova şi Lesley Kerkhove (foto 8), Alice Balducci (foto 9 şi 10), Alice Matteucci (11).
Academia din Vilnius
Credit foto: Arhiva Dianei Enache şi sebarena.lt
Diana Enache împlineşte astăzi 30 de ani. Aşa că mai întâi de toate, să îi urăm:
La Mulţi Ani!
Ultima ştire despre Diana Enache (n. 12 decembrie 1987, clasamente maxime: 123 la dublu / 2015 şi 343 la simplu / 2011) în paginile TeniSite.info a fost de la cea de-a 62-a victorie de turneu – 13 dintre la simplu şi 49 la dublu – a carierei: ITF 10k Hammamet 2016, obţinută împreună cu una din speranţele tenisului românesc, Ilona Ghioroaie.
Cu o săptămână înainte, Diana jucase o finală la simplu, tot la Hammamet şi lucrurile păreau să fi reintrat pe făgaşul normal, după accidentarea şi operaţia la care fusese supusă ulterior, la sfârşitul lui 2015.
A urmat o altă intervenţie chirurgicală şi ea mai spera să poată juca în continuare măcar în proba de dublu.
Între timp începuse să antreneze la Istanbul, având ca elev un junior român.
Dar, din nefericire, o a treia operaţie i-a răpit şi această şansă. Ea spune că pentru totdeauna, eu zic să mai aştepte, căci minuni s-au mai văzut.
Am fost fosrte trist atunci când mi-a dat vestea şi mi-a venit în minte fotografia de la petrecerea jucătoarelor a turneului ITF 75k+H Dubai 2015, căci accidentul Dianei s-a petrecut la acel turneu.
Diana însă este foarte optimistă şi aşa cum spunea într-un articol emoţionant, pe care l-a publicat în paginile TeniSite:
Îmi place ce fac şi, dacă ar fi să mai aleg o dată, aş alege acelaşi sport şi acelaşi stil de viaţă, unul lipsit de grija zilei de mâine, pentru că atunci când ai o rachetă în mână nu-ţi este frică de viitor!
Evenimentele exact aşa s-au derulat! Acum lucrează – după o perioadă de încercare – ca antrenor titular la Academia Vilnius Tenis Academijia, cea mai importantă din Lituania. În jur de 600 de elevi – cu vârste cuprinse între 6-18 ani – se pregătesc pe 28 de terenuri – 20 indoor şi 8 în aer liber. Cei mai buni sunt selectaţi la loturile naţionale, aşa că activitatea Dianei se desfăşoară într-o atmosferă de competitivitate şi de efervescenţă sportivă.
Ştiind cât de frumos scrie, am rugat-o să ne împărtăşească câte ceva din viaţa ei de jucătoare la acest ceas aniversar, mai precis despre relaţiile de prietenie pe care le-a avut cu jucătoarele şi jucătorii din circuit.
Amabilă şi deschisă comunicării, ca întotdeauna, ea a acceptat, lucru pentru care îi mulţumesc şi pe această cale, căci ştiu cât de puţin timp liber îi rămâne, după ce lucrează cu elevii şi apoi la propria-i recuperare.
*
Prietenii mei din tenis. Prietenii pentru toată viaţa
Diana Enache
Să încep prin a descrie fiecare moment sau colegă? O, mi-ar lua poate jumătate de an, am putea scrie o carte. Dar cu siguranţă pot să enumăr fete care mi-au fost foarte dragi. Am petrecut cu ele timp pe terenul de tenis, dar am petrecut timp şi în afara lui. Ele mi-au fost alături în momente plăcute din viaţa mea dar şi în cele triste – aici mă refer la şirul interminabil al operaţiilor mele.
Puţine au fost clipele cand am ajuns la destinaţie (turneu) fără să ni se întâmple ceva – fie o mică aventură, fie ne-am rătăcit – pentru că bineînţeles sportul este mai plăcut când adrenalina creşte. Am pierdut avioane, am încurcat trenuri, ne-am înzăpezit, a fost prea cald şi eram la un pas de leşin.
O, Doamne, îmi vine în minte una dintre ultimele peripeţii alături de Cristina Adamescu, când am fost urmărite de un individ în aeroportul din Istanbul până am ajuns la poliţie, unde oamenii legii cu chiu cu vai ne-au înţeles – căci nu vorbeau englezeşte – şi ne-au ajutat să ne îmbarcăm.
Sau când ajunsesem în Antalya, s-a dat alerta de bombă pe plajă… eh.. şi dacă tot veni vorba de Turcia, cu prietena mea cea mai bună, Diana Popescu am locuit mai bine de 4 luni in Istanbul, chiar înainte de lovitura de stat… Două fete pe străzile din Istanbul. Tot cu ea am rămas până seara târziu la clubul unde antrenam amândouă şi s-a dat alerta cu bombă la universitatea de alături.
Raluca Platon, mi-e dor de un meci cu ea, căci atunci ştiam sigur că a venit momentul să mă bronzez – stăteam cel puţin trei ore pe teren la un meci contra ei – aşa că puteam aborda stilul “rochiei pe terenul de tenis”: ne îmbrăcam la fel şi profitam de soare. Ea era de o eleganţă ieşită din comun, aşa că stilul pe care îl aborda conta foarte mult.
Ciufri…. bagă dansul… Vă zic sincer, fata asta este atât de talentată la dans (orice fel de dans) că e păcat că nu a făcut carieră în dansul de performanţă. Raluca Ciufrilă – ce fată! – mi-e dor de tine.
Cristinica Dinu, încă îl rog pe tatăl ei să înveţe macao. O însoţea în turnee, era unul din oamenii care ne susţinea necondinţionat şi era mereu sufletul petrecerii. Îi mulţumesc Cristinei pentru toate momentele în care mi-a fost colegă, dar şi o prietenă cum rar întâlneşti.
Bianca Hîncu este una dintre cele mai bune, blânde, calme persoane pe care le poţi întâlni într-o viaţă. Porecla ei este “Grande” si nu mă întrebaţi de ce. Este una dintre persoanele pentru care mi-aş vinde pielea de pe mine ca să o salvez pe ea.
Şi în această categorie a persoanelor bune şi calme o includ pe Irina Bara, alt om de o înţelepiune rară, educată, punctuală, care nu ar face rău nimănui. Meciurile de dublu jucate împreună, cu siguranţă vor rămâne în inima mea (au jucat împreună 7 finale ITF Pro la dublu, din care au câştigat 4, n.n.).
Roxana Văideanu, româncă noastra din Italia, care în sfârşit a revenit în ţară. Om cu suflet bun şi gata să ajute în orice moment. Îmi zicea mereu: corectează-mă daca fac greşeli când vorbesc româneşte, ea fiind plecată de mică.
La Mediaş mi-a fost colegă Karina Goia, sub îndrumarea antrenorului Toni Gaşpar.
Şi lista ar putea continua aproape la nesfârşit, atâtea şi atâtea prietene cu care am petrecut minunat împreună am şi mi-e ciudă că nu pot să le enumăr pe toate.
Dar şi gaşca noastră de băieţi, care ne amuza mereu: Bobo Apostol, Teodor Leahu şi Claudiu Mircea, alături de preparatorul fizic Cătălin Ciucu.
Mi-e dor de ei toţi…
Jucătoare precum Laura Andrei, Andreea Mitu, Diana Marcu, Liana Ungur, Ştefana Andrei, Simona Matei şi mai târziu, Nicoleta Dascălu, Oana Simion, Irina Fetecău. O serie de fete alături de care am petrecut momente frumoase şi vor rămâne mereu în sufletul meu. Le doresc o viaţă plină de sănătate şi de bucurii.
Aş vrea să întorc timpul, ca să-i mai am pe toţi încă o dată aproape, măcar pentru o clipă. Sper că tututor le este bine acum.
Nu pot încheia povestea fără să o menţionez pe cea care mi-a fost colegă de dublu mai bine de 3 ani, Danielle Harmsen, din Olanda. Am învăţat multe sub aripa ei ocrotitoare, am devenit mult mai profesionistă, legat de rutina zilnică a unui sportiv de performanţă.
Acestea fiind spuse, mă retrag, căci mă aşteaptă generaţiile viitoare la antrenament.
