Vika în campania de promovare a noii rachete Yonex EZone, într-o pauză de antrenament şi serbându-l pe Leo la împlinirea a 11 luni
Credit Foto: Twitter
Cearta familială a Victoriei Azarenka cu tatăl lui Leo continuă, iar jucătoarea a făcut publice diverse acuzaţii la adresa lui Billy McKeague, legate în principal de lipsa de respect a acestuia – şi a părinţilor lui – faţă de ea.
Cum nici situaţia juridică nu s-a deblocat încă, fostul lider WTA este legată încă de statul California, pe care nu-l poate părăsi cu Leo alături.
Totuşi Azarenka a confirmat participarea la WTA International Auckland (1-7 ianuarie).
Colac peste pupăză, antrenorul american Michael Joyce – cu care Vika lucra din martie, de când începuse pregătirile pentru revenire – nu a mai avut răbdare s-o aştepte şi s-a hotărât să meargă “mai departe”. Adică – după toate probabilităţile – până la Johanna Konta, cu care a fost depistat că ar duce tratative. Ar fi pentru doua oară când fostul antrenor al Vikăi s-ar duce lângă Konta, după ce Wim Fisette, se despărţea în 2016 de Vika însărcinată, pentru britanică.
Cu toate acestea jucătoarea din Belarus, acum pe locul 209 WTA şi-a reluat pregătirea, îşi păstrează optimismul şi declară:
În 2018 voi fi prima în lume.
Să vedem ce-o mai fi până atunci…
Some news: Michael Joyce has stopped coaching Victoria Azarenka, who continues to be sidelined by a custody dispute.
Here’s his statement: pic.twitter.com/Snhcb4IUey
— Ben Rothenberg (@BenRothenberg) November 27, 2017