.
Listele turneelor WTA din a 2-a săptămâna a lui 2018 au fost definitivate astăzi, iar noi vă vom spune, în premieră, româncele și alte jucătoare de Top care figurează pe acestea.
*
La Hobart (WTA International – 280 de puncte, Hard), în statul Tasmania din cadrul insulei australiene cu același nume, pe tabloul principal vor fi direct prezente Sorana Cîrstea (locul 37), Irina Begu (locul 43) și Mihaela Buzărnescu (locul 59). Primele două vor fi cotate ca şi capi de serie nr. 3, respectiv nr. 6. Shuai Zhang și Elise Mertens (locurile 35-36) vor fi principalele favorite, în timp ce Alison Riske (locul 70) a fost ultima acceptată.
*
În “orașul de smarald”, la Sydney (WTA Premier – 470 de puncte, Hard), lucrurile stau complet diferit însă. Întrecerea din metropola australiană va alinia la start nu mai puțin de 22 de jucătoare din Top 32, capetele de afiș fiind Venus Williams (locul 5), Jelena Ostapenko (locul 7), Johanna Konta (locul 9) și Kristina Mladenovic (locul 11). Atât Hobart cât şi Sydney se vor desfășura în perioada 7-13 ianuarie 2018 și vor fi transmise de Digi Sport.
Vezi AICI și unde vor participa românii din Top 100 la cumpăna dintre ani, iar AICI vezi unde s-a înscris Halep imediat după Australian Open !
Credit Foto : Upper Austria Ladies Linz / Gepa Pictures, РИА Новости și Dunlop World Challenge Tennis Tournament