Svetlana Kuznetsova (12 WTA, 32 de ani) a avut un sfârşit de sezon 2017 ratat: după ce a pierdut în turul 2 la US Open (la Kurumi Nara), a ieşit în rundele inaugurale la WTA Premier 5 Wuhan (Cornet) şi WTA Premier Mandatory Beijing (Arruabarrena), apoi a declarat forfait la WTA “Elite Trophy Zhuhai”.
Motivul acestei căderi a fost pus pe seama a două accidentări la încheietura mâinii stângi, remediate printr-o intervenţie chirurgicală “minoră”, cum a spus Sveta în primă fază pe Instagram.
Ulterior, într-un interviu acordat “Sport Express”, ea a revenit cu precizări:
Diagnosticul a fost unul foarte complicat. Încă parcurg procesul de recuperare şi medicul nu a avansat date concrete legat de reînceperea antrenamentelor şi a jocurilor. Cel mai probabil voi rata Australia.