Galerie
Raluca la Zhuhai, Olga la antrenament, înaintea turneului
Credit Foto: Instagram
Al doilea Turneu Final WTA – “Hengqin Life WTA Elite Trophy Zhuhai” – va începe mâine şi va avea la start – la fel ca la cel principal de la Singapore – o jucătoare româncă.
Este vorba despre Raluca Olaru, care aşa cum v-am anunţat va participa în proba de dublu alături de Olga Savchuk şi vor fi capi de serie 1.
În sezonul 2017, ele au câştigat împreună un titlu la WTA International Hobart, au fost finaliste la WTA International Shenzhen, au jucat sferturi de finală la Roland Garros, WTA Premier New Haven şi Tokyo, WTA International Biel şi Strasbourg.
Ele au fost acceptate pe tabloul de dublu al Turneului Final B de la Zhuhai, formatul fiind de două grupe a câte 3 echipe, care vor juca în sistem round robin (fiecare cu fiecare), iar câştigătoarele acestora se vor întâlni în finală.
Criteriile de departajare în grupe sunt aceleaşi ca la Turneul Final WTA – Singapore 2017.
Punctele şi premiile financiare care se acordă pentru proba de dublu sunt:
40 de puncte la înfrângere (pentru fiecare meci) / 16.000 USD pentru participare plus câte 80 de puncte şi 5.250 de puncte pentru fiecare victorie în grupe, încă 200 de puncte şi 10.635 USD pentru perechea finalistă şi încă 260 de puncte şi 10.365 USD pentru câştigătoarea turneului.
Astfel, o pereche neînvinsă în competiţie va primi 2*(40+80) =240 ( în grupe) + 200 (finală) = 440 de puncte + 260 (victorie de turneu) = 700 de puncte
şi
16.000 + 2*5.250 = 10.500 = 26.500 + 10.635 (finală) = 37. 135 USD + 10.365 (victorie de turneu) = 47.500 USD.
Cele două grupe ale turneului sunt formate din patru perechi exclusiv chinezeşti şi două europene
Grupa Lotus
Raluca Olaru (36 WTA la dublu) / Olga Savchuk (Ucraina, 33) [1]
Chen Liang (62) / Zhaoxuan Yang (28) (ambele China) [3]
Ying-Ying Duan (199) / Xinyun Han (75) (ambele China) [6]
Grupa Orhideea
Alicja Rosolska (Polonia, 31) / Anna Smith (Marea Britanie, 48) [2]
Jing-Jing Lu (120) / Shuai Zhang (65) (ambele China) [4]
Xinyu Jiang (92) / Qianhai Tang (168) (ambele China) [5]
*
Mâine, în a doua partidă a sesiunii de seară, care începe la ora 13.00, aşadar în jurul orei 14.30 este programată partida:
Raluca Olaru (36 WTA la dublu) / Olga Savchuk (Ucraina, 33) – Chen Liang (62) / Zhaoxuan Yang (28) (ambele China)