Credit foto: kremlincup.ru
Într-o partidă contând pentru sferturile de finală ale turneului WTA Premier “VTB Kremlin Cup” de la Moscova:
Irina Begu (56 WTA) – Vera Lapko (Belarus, 167) [Q] 6-3, 4-6, 7-5
Partida a durat 2h23′.
Întâlnirea a fost una dramatică în care jucătoarele şi-au împărţit perioadele de dominare, situaţie concretizată pe tabela de scor prin serii de jocuri câştigate consecutiv.
În primul set s-a câştigat până la 3-3 cu serviciul, moment în care Irina s-a desprins, două din cele 3 jocuri cu care a închis setul fiind break-uri.
Jucătoarea noastră a luat avantaj şi în manşa a doua – 4-2 – dar din acel moment Lapko şi-a revenit şi ne-a arătat de ce este în stare, 4 jocuri câştigate consecutive şi egalitate la seturi.
Şi în decisiv situaţia a fost asemănătoare, 3-0 pentru Irina, belarusa a egalat şi la 4-4 a făcut break, servind pentru a câştiga partida şi a fost cât pe ce să facă asta cu minge de meci la 40-30. Dar românca a reuşit să se adune, a salvat-o şi a câştigat – la mare luptă acel joc şi următoarele două.
Victorie importantă pentru Irina, nu prin prisma valorii adversarei învinse, deşi ea se anunţă una de mare perspectivă odată ce va fi căpăt experienţă în circuit, ci prin prisma faptului că acesta fiind ultimul turneu al sezonului, ar fi fost apăsător ca ea să-l părăsească după un meci cu o tânără speranţă şi după un joc în care a alternat momentele bune cu destule erori.
Irina acumulează 185 de puncte WTA – datorită cărora va urca în clasamentul de luni până cel puţin pe locul 45 – şi un premiu financiar în valoare de 42.000 USD pentru calificarea în semifinale, unde o va întâlni pe Daria Kasatkina (Rusia, 28, clasament maxim: 24 WTA / august 2016).
Galerie videoclipuri (7)
.@Irina_Begu prevails past Lapko 6-3, 4-6, 7-5!
Plays Kasatkina in #KremlinCup Semifinals! pic.twitter.com/uWqQGvNcbt
— WTA (@WTA) October 19, 2017
.@Irina_Begu arrows a stunning pass after saving match point #KremlinCup! pic.twitter.com/YauwWx2LSn
— WTA (@WTA) October 19, 2017
Lapko breaks and has the chance to serve out a massive comeback #KremlinCup! pic.twitter.com/i9ujq0oT9T
— WTA (@WTA) October 19, 2017
.@Irina_Begu halts a run of three games for Lapko to edge back infront #KremlinCup! pic.twitter.com/LN2fk482BZ
— WTA (@WTA) October 19, 2017
.@Irina_Begu proves her class en route to building a 3-0 advantage in the decider #KremlinCup! pic.twitter.com/q1imbkGpYi
— WTA (@WTA) October 19, 2017
Lapko keeps apace in the second set with fizzing forehands #KremlinCup! pic.twitter.com/y6zTZaK8Xy
— WTA (@WTA) October 19, 2017
Half way to the Semifinals for @Irina_Begu who leads 6-3 #KremlinCup! pic.twitter.com/BHeVmvnc4K
— WTA (@WTA) October 19, 2017
Splendid,Irina! Felicitari din Drumul Taberei.Mult,mult succes la semifinala de maine!
Marius Modoiu