Embed from Getty Images

În primul meci din Grupa Roşie la Turneul Final WTA – Singapore 2017:

Simona Halep (1) – Caroline Garcia (8) 6-4, 6-2

Partida a durat 1h27′.

Meci echilibrat în primul set, cu Simona nereuşind să se desprindă după primul break, reuşit în jocul 5, dar anihilat imediat de Garcia. Însă istoria nu s-a mai repetat după ce Simona a câştigat pe serviciul franţuzoaicei în jocul 9 şi apoi pe al ei, concretizând a treia minge de set.

Dacă prima manşă a fost dominată de un joc relativ precaut al ambelor combatante, Garcia nereuşind să vină la fileu decât la început, în setul doi ele s-au dezlănţuit şi am asistat la un joc spectaculos. Evident Simona a profitat că Garcia a lăsat garda jos şi am putut asista la cam toată gama de lovituri “marca Halep”. Dar şi la câteva momente de lipsă de concentrare “marca Simona” remediate tot de ea şi până la urmă cu efecte catastrofale asupra mentalului Carolinei.
Căci Simona a revenit în două jocuri consecutive – 4 pe propriul serviciu şi 5 pe al adversarei – de la 0-40, de parcă îi dădea avans franţuzoaicei.
Desigur că şi o jucătoare mai puternică psihic ar fi cedat la asemenea răsturnări de scor, Garcia în orice caz a făcut-o şi Simona şi-a adjudecat fără probleme şi setul 2.

Credit Info: wtatennis.com

Simona acumlează după victoria de astăzi 250 de puncte WTA şi păstrează astfel diferenţa de 40 de puncte ce o separă de locul 2 al clasamentului, Garbiñe Muguruza.

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.