Oportunităţile, în jumătatea de teren a Simonei Halep!

Editorial de Irina Aldea

Preluare de pe blogul Simona Halep Fan Space

10 iunie 2017, o zi pe care ne-am fi imaginat-o diferit. Atunci, finala de la Roland Garros disputată împotriva tinerei de 20 de ani, Jelena Ostapenko. Scor final: 6-4 4-6 3-6. Visurile ne erau năruite în doar câteva zeci de minute, iar letona câştiga trofeul pe care îl vedeam atât de clar deasupra capului fetei noastre. Grija cea mai mare după acea finală a fost legată de cum îşi va reveni Simona, cum va gestiona situaţia dificilă în care se afla şi dacă va mai putea reveni în acest sezon la forma pe care a arătat-o pe zgură.

 

 

11 iulie 2017, la o lună după marea şansă ratată la Roland Garros, Simona joacă din nou cu locul de lider mondial ,,pe masă”, dar nu reuşeste nici de această dată să facă marele pas spre victorie. Johanna Konta o învingea după o luptă incredibilă pe Simona Halep, scor 6-7 (2-7), 7-6 (7-5), 6-4. Această partidă a reprezentat şi un nou record stabilit de către BBC! Sfertul de finală dintre Simona Halep şi Johanna Konta a strâns în faţa micilor ecrane o medie de 7,4 milioane de urmăritori, în timp ce finala feminină a adunat în jur de 4,7 milioane. Un meci mare din multe puncte de vedere, dar nu şi din al nostru, Simona pierdea din nou o şansă enormă!

 

20 august 2017, a treia şansă de a deveni lider mondial. Simona Halep o întâlnea atunci pe Garbiñe Muguruza într-o finală de la care aşteptam un deznodământ la care visam de mult timp deja. Nici de această dată nu s-a întâmplat, scorul din final fiind unul mult prea aspru: 1-6 0-6. Simona nu izbutea să obţină decât un singur game într-o finală ce se anunţa foarte disputată. Ne-am şters lacrimile amare încă o dată şi am continuat să fim alături de Simona sperând că într-o zi, munca titanică pe care o depune, va fi răsplătită, iar “România” va sta mândră lânga numele care se află acum pe buzele tuturor: Simona Halep.

În sfârşit, 7 octombrie 2017, ziua în care s-a scris un nou capitol, iar Simona a intrat în filele de istorie ale tenisului mondial feminin, ziua pe care n-o vom uita niciodată, nu doar noi, ci toţi cei care iubesc şi urmăresc acest sport. Jucătoarea noastră reuşeşte o victorie imensă, împotriva celei care o învingea dramatic la Paris, Jelena Ostapenko. Deşi letona este cunoscută pentru meciurile lungi, întinse pe 3 seturi, astăzi nu a reuşit să trimită meciul în decisiv deoarece românca a avut o strategie clară pe care a reuşit s-o pună în practică cu foarte mare naturaleţe. Două seturi foarte disputate, un meci încheiat după placul nostru şi o ierarhie mondială rearanjată în mod corect, cu Simona Halep la cârma breslei celor mai bune jucătoare de tenis din lume. 6-2, 6-4 arăta la final tabela de marcaj având-o alături pe învingătoarea Simona Halep care se bucura de atenţia tuturor spectatorilor chinezi aflaţi în tribune. Dar la final, când ajungi în sfârşit unde te vedeai când ai plecat, nu mai este despre scoruri, statistici, greşeli neforţate sau lovituri direct câştigătoare, ci despre suflet, despre emoţii.

Simona Halep, jucătoarea de un metru şi 68 de centimetri, cea mai scundă din Top 5, a avut lacrimi în ochi la ceremonia de după meci, serbare pregătită de organizatorii turneului din Beijing cu ocazia schimbării liderului mondial. La câteva zeci de minute după meci, Stere Halep, tatăl mândru al campioanei noastre, spune:

Am vorbit cu Simona, două cuvinte, avem timp să discutăm mai mult. <Tată, am reușit să ajungem număr 1>, asta mi-a transmis. Am izbucnit în lacrimi amândoi, dar eu mai mult. Am zis să vorbim mai târziu, după ce ne potolim. Acum putem să stăm relaxați, pentru că a trecut greul. Ne bucurăm, am trăit intens această partidă. Am avut de multe ori șansa să ajungem numărul 1, dar din eșecuri te consolidezi, iar rezultatele vin cu mare drag.

Sunt foarte emoţionată. Este prima oară când plâng pe teren

a spus Simona la interviul de după meci. Într-adevăr, este pentru prima dată când Simona plânge de fericire pe teren! După atâtea înfrângeri unde s-a aflat atât de aproape, după ce lumea întreagă scria despre Simona că în momentele importante clachează, românca noastră reușește un turneu incredibil învingându-le pe Maria Sharapova, Daria Kasatkina și Jelena Ostapenko. După 7 înfrângeri acumulate la bilanțul întâlnirilor directe cu rusoaica Sharapova și după unul dintre cele mai grele meciuri de digerat împotriva Jelenei Ostapenko (RG 2017), Simona le învinge și urcă pe locul 1 mondial calificându-se într-o altă finală de turneu Premier Mandatory!

Simona declară pentru insider-ul WTA, Courtney Nguyen, că anul 2017 a reprezentat cel mai dificil, dar în același timp și cel mai frumos sezon de până acum:

A fost cel mai greu an, dar și cel mai frumos. La începutul sezonului, nu eram sigură nici măcar de participarea la Singapore, dar iată-mă aici. Pot spune că am uitat de tot și că mă bucur de fiecare moment.

Momentul de răscruce rămâne același – finala de la Roland Garros:

Cel mai greu moment petrecut pe teren a fost la French Open, acolo a fost și prima mea oportunitate de a deveni numărul 1 mondial și să câștig primul meu turneu de Mare Şlem. Am fost devastată după acel meci, dar am continuat să muncesc, mi-am spus că într-o zi tot se va întampla.

completează Simona la interviul de după meci.

Darren nu se află cu ea la turneele din Asia, dar se va alătura echipei la ultimul turneu al sezonului, Turneul Campioanelor din Singapore:

Darren mi-a spus mereu că dacă voi continua să muncesc din greu, voi ajunge sus. Azi, după atâtea meciuri grele, am făcut-o. După meciul contra Mariei Sharapova de la US Open, am vorbit cu Darren și mi-a spus că serviciul a fost foarte prost și din cauza asta am pierdut meciul și am spus că dacă acela e singurul lucru pe care-l pot îmbunătăți pentru a o învinge, atunci voi lucra pentru asta. După turneu, mergeam pe teren câte o oră, eram singură si serveam mereu. Darren mi-a spus să mă opresc (râde) pentru că mă voi răni, i-am răspuns că nu mă voi opri. I-am spus cât de mult îmi doresc, mi-am dorit mult.

Great player. Great young lady. Well done Simo! A day to remember forever ?? @Simona_Halep pic.twitter.com/jWqfVV5ayH

După întâmplările petrecute la începutul anului, Simona a realizat că trebuie să schimbe ceva și a făcut numeroase modificări la nivel mental:

Mi-era rușine cu modul de a vorbi cu mine însămi. Acum, pot spune că am un altfel de discurs interior. Nu meritam să-mi vorbesc așa de urât pentru că muncesc din greu.

Anul 2017 reprezintă un an de cotitura în cariera Simonei Halep; a învățat multe, a experimentat o mulțime de lucruri noi, dar susține că a primit cea mai importantă lecție, una care nu are legătură doar cu viața profesională, dar și cu cea personală:

Cea mai mare lecție pe care am primit-o anul acesta a fost despărțirea temporară de Darren. Am greşit mult și a trebuit să accept, dar să și lucrez pentru a schimba ceva, să-l aduc înapoi în echipă pentru ca m-a ajutat mult și încă mă ajută foarte mult. Am vorbit cu el după meci, era foarte fericit pentru că sunt al treilea număr 1 al lui, dar singura fată pe care a adus-o pe poziția de lider mondial. El sărbătorea victoria mea cu familia lui. Sunt tristă că nu a fost aici cu mine, dar vom sărbători cu siguranță la Singapore.

Pentru jucătoarea noastră urmează finala de la Beijing, pe care o va disputa împotriva Carolinei Garcia, tenismena din Franța aflată pe locul 15 mondial. Halep și Garcia s-au mai întâlnit până în prezent de 2 ori, ambele partide fiind câștigate de reprezentanta noastră. Partida va avea loc duminică, 8 octombrie, nu înainte de ora 11:30, ora României. Apoi, Simona plănuiește să vină câteva zile acasă, în România:

Voi merge acasă după finală și voi sărbători alături de cei dragi

după care se va îndrepta către Singapore.

Credit Foto: Simona Halep Fan Space, Jimmie48 Photography şi alte surse

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.