Săptămâna aceasta se dispută ultimul turneu ATP al sezonului – ATP Masters 1000 “Paris Rolex Masters”.
El va fi urmat în calendar de cele două Turnee Finale ATP, în ordine: Next Gen ATP Finals – Milano ( 7-11 noiembrie) şi “Nitto ATP Finals” (12-19 noiembrie).
Aşadar turneul de la Paris capătă o miză suplimentară, ca în fiecare an, căci se vor decerna locurile rămas neatribuite la Turneul Final ATP şi – începând cu acest an – la Turneul Final Next Gen (deşi aici socotelile sunt încheiate).
Turneul Final Next Gen este destinat celor mai bine clasaţi jucători din ierarhia ATP care nu împliniseră 21 de ani la 1 ianuarie 2017. De drept se califică primii 7 jucători, al 8-lea loc fiind atribuit unui jucător italian, care va fi desemnat în urma unui turneu naţional ce se va încheia pe 5 noiembrie.
Liderul clasamentului Next Gen, Alexander Zverev, s-a retras de la turneul “cadeţilor”, deoarece este calificat şi la Turneul celor “mari”.
Astfel, cei 7 calificaţi sunt:
- Andrey Rublev (Rusia, 34 ATP Race, 20 de ani)
- Karen Khachanov (Rusia, 44 ATP, 21)
- Denis Shapovalov (Canada, 48 ATP, 18)
- Borna Coric (Croaţia, 50 ATP, 20)
- Jarred Donaldson (SUA, 52 ATP, 21)
- Hyeon Chung (Coreea de Sud, 54 ATP, 21)
- Daniil Medvedev (Rusia, 66 ATP, 21)
De remarcat locurile bune – în cazul lui Shapovalov, excepţional – ocupate în clasament de “tinerii lupi” – să nu-l uităm pe Zverev – şi prezenţa a 3 jucători din Rusia.
*
La Turneul Final ATP au fost fost decişi 6 participanţi, primii clasaţi – acum – în ATP Race:
- Rafael Nadal
- Roger Federer
- Alexander Zverev
- Dominic Thiem
- Marin Cilic
- Grigor Dimitrov
Cum locul 7 – Stan Wawrinka a declarat mai de mult forfait pentru tot restul sezonului, ultimii doi calificaţi vor fi decişi la Paris, şanse teoretice mai având 12 jucători, dar cei clasaţi în a doua jumătate a listei doar dacă vor câştiga titlul şi funcţie de rezultatele celorlalţi.
8 | David Goffin | 2.885 |
9 | Pablo Carreño Busta | 2.605 |
11 | Sam Querrey | 2.525 |
12 | Kevin Anderson | 2.470 |
13 | Juan Martin del Potro | 2.415 |
14 | Jo-Wilfried Tsonga | 2.310 |
16 | Lucas Pouille | 2.145 |
19 | Roberto Bautista Agut | 1.925 |
20 | John Isner | 1.905 |
22 | Albert Ramos-Vinolas | 1.835 |
24 | Jack Sock | 1.765 |
26 | Diego Schwartzman | 1.630 |
*
În ce priveşte Turneul Final al probei de dublu, care se va disputa la Londra în paralel cu cel de simplu, s-au calificat 7 perechi:
1 | Lukasz Kubot (Polonia) / Marcelo Melo (Brazilia) |
2 | Henri Kontinen (Finlanda) / John Peers (Australia) |
3 | Jean-Julien Rojer (Olanda) / Horia Tecău (România) |
4 | Jamie Murray (Marea Britanie) / Bruno Soares (Brazilia) |
5 | Bob Bryan / Mike Bryan (ambii SUA) |
6 | Pierre-Hugues / Herbert Nicolas Mahut (ambii Franţa) |
9 | Ryan Harrison (SUA) / Michael Venus (Noua Zeelandă) |
cu precizarea că Harrison / Venus s-au calificat în calitate de câştigători ai unui turneu de Mare Şlem – Roland Garros.
Pentru ultimul loc, lupta se va da la “Paris Rolex Masters” între următoarele 4 perechi:
7 | Ivan Dodig / Marcel Granollers | 3.490 |
10 | Raven Klaasen / Rajeev Ram | 3.020 |
11 | Juan Sebastian Cabal / Robert Farah | 2.630 |
12 | Feliciano Lopez / Marc Lopez | 2.610 |
Credit Info & Foto: atpworldtour.com