Roger Federer şi prietenul lui, Marco Chiudinelli, care, beneficiar al unui wild card, a pierdut ieri în primul tur

Săptămâna aceasta se dispută în circuitul ATP două turnee 500 Series: “Erste Bank Open 500” la Viena şi “Swiss Indoor Basel”.

Roger Federer onorează cu prezenţa sa turneul din oraşul unde s-a născut.
Va reveni după absenţa fortuită din 2016, care i-a permis lui Marin Cilic să câştige turneul.
Căci, altfel, Roger are 7 titluri aici: 2006, ’07, ’08, ’10, ’11, ’14 şi 2015 şi a mai jucat în alte 5 finale: 2000 (la 19 ani), ’01, ’09, ’12, 2013.

La turneu trebuia să participe şi Rafael Nadal, dar săptămâna trecută el a declarat forfait din cauza unor dureri la genunchi cauzate de suprasolicitare, permiţându-i astfel lui Roger să devină cap de serie 1 dar şi să se apropie eventual în clasamentul sezonului 2017, “ATP Race to London” în care spaniolul are acum un avans de 1.960 de puncte, iar cele 500 de aici, următoarele 1000 de la “Rolex Paris Masters” (30 octombrie – 6 noiembrie) şi cele 1500 (pentru un campion neînvins) de la Turnul Final ATP (12-19 noiembrie), i-ar conferi elveţianului şanse matematice de a încinge lupta.
Desigur, dacă-şi va dori acest lucru şi se va duce la Paris.

Astăzi, nu mai devreme de la ora 20.00 se va disputa partida:

Roger Federer (Elveţia, 2 ATP, 36 de ani) [1]Frances Tiafoe (SUA, 76, 19 ani) [WC]

Palmares direct: 2-0

Ordinea de joc – 24.10 – ATP Swiss Indoors Basel 2017

Tablourile turneelor ATP

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.