Embed from Getty Images
După cum se ştie, modestia nu este una din calităţile de bază ale Kristinei Mladenovic.

Într-o declaraţie de la începutul anului, ea îşi făcea un plan al carierei, dar nu s-a putut abţine să nu facă referire la jucătoare care treceau la vremea aceea prin dificultăţi, în loc să se refere doar la ţelurile ei sau cum se zice pe la noi, să-şi vadă de treaba ei:

Am avut un progres constant, asta îmi place la traseul meu. Multe fete au o creştere rapidă, apoi o cădere, apoi cresc din nou, ajung în top 10 şi regresează iar.
Eugenie Bouchard este exemplul cel mai semnificativ. Sau cea mai bună prietenă a mea din circuit, Belinda Bencic; Muguruza de asemenea are probleme după victoria ei de la Roland Garros.
Eu progresez încet, dar nu am avut căderi.
Vreau să construiesc ceva solid.

Ieri în primul tur la WTA Premier Tokyo s-a înregistrat – probabil – cel mai şocant rezultat al sezonului:

Qiang Wang (China, 57, clasament maxim: 48 WTA / iulie 2017, 25 de ani ) – Kristina Mladenovic (Franţa, 15) [8] 6-0, 6-0 în 48′

Aceasta a fost a 7-a înfrângere consecutivă pentru Kiki în circuit, fără set câştigat.

Rezultatele turneelor WTA

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.