Galerie: Zarina Dyas, în timpul partidei din primul tur
Credit Foto: @keronyo_tnns

Shuai Zhang, autoarea a numeroase surprize de-a lungul carierei, cotată cap de serie numărul 2 la turneul WTA International “Japan Women’s Open Tennis” de la Tokyo a fost eliminată de o jucătoare fostă pe locul 31 WTA / ianuarie 2015, dar coborâtă mult în clasament, astfel încât la acest turneu a fost nevoită să treacă prin calificări.
Zarina Diyas, căci despre ea este vorba, s-a accidentat la încheitura mâinii la Wimbledon 2016, a fost supusă unei operaţii şi a revenit la începutul anului de pe locul 148.
Încet-încet, ea şi-a reintrat în formă cu o victorie de turneu la ITF 100k Manchester, apoi cu turul 3 la Wimbledon, pentru ca astăzi să atingă cel mai bun rezultat al sezonului, sferturi de finală într-un turneu WTA, care îi va consolida şi poziţia în top 100 WTA.
Este pentru prima dată când Dyias învinge o jucătoare din top 30 de la Wimbledon 2015.

Zarina Diyas (Kazahstan, 100 WTA, 23 de ani) [Q] –  Shuai Zhang (China, 28) [2] 6-4, 6-2 în 1h11′

Alte rezultate neaşteptate n-au mai fost, dar oricum Zhang se alăură celor 5 capi de serie eliminaţi până acum, aşa că în ultimele 8 vor juca doar două favorite. În schimb vor fi prezente 3 jucătoare venite din calificări:

Jana Fett (Croaţia, 123) [Q]Qiang Wang (China, 57)

Miyu Kato (Japonia, 171) [Q]Aleksandra Krunić (Serbia, 67)

Christina McHale (SUA, 62) – Elise Mertens (Belgia, 41) [3]

Yulia Putinstseva (Kazahsatan, 52) [8]Zarina Diyas (Kazahstan, 100) [Q]

Christina McHale este deţinătoarea titlului.

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.