Embed from Getty Images

Monica Niculescu s-a calificat în turul 3 al turneului de Mare Şlem US Open 2017, acumulând astfel 130 de puncte WTA şi un premiu financiar în valoare de 144.000 USD.

Ea îşi apără astfel performanţa de anul trecut când ajungea în turul 3, tot după o victorie la compatrioata ei, Ana Bogdan.

Partida de acum a fost însă total diferită faţă de cea din 2016, pe care Monica o câştiga la un scor categoric.
Deşi după cum începuseră ostilităţile părea că istoria se va repeta: 5-0 pentru Niculescu – cu două break-uri înainte. Bogdan a refăcut ceva din diferenţă şi – la fel ca în partida de ieri – chiar dacă nu i-a mai folosit revenirea în setul 1, i-a folosit în cel de-al doilea, când condusă din nou cu 0-3, a căpătat încrederea  care a ajutat-o să revină cu 6 jocuri consecutive. Aceasta şi pe fondul unui joc mult îmbunătăţit, care i-a permis să contreze jocul specific al Monicăi.
Şi în decisiv Ana a mai avut forţa să egaleze pentru ultima dată de la 0-2, dar la acel scor şi-a pierdut serviciul după un ghem maraton cu 8 egalităţi.
A fost prea mult şi pentru o maestră a redresărilor – care tinde să devină Ana – căci potenţată de acest succes intermediar Monica s-a desprins în învingătoare, chiar dacă a fost nevoită să apeleze la trainer pentru probleme la picioare.

A câştigat experienţa mai mare a Monicăi, o tratare mai atentă a punctelor decisive şi o constanţă superioară mediată pe întreaga durată a partidei.

Adversara Monicăi din turul 3 va fi Jennifer Brady (SUA, 91 WTA), care astăzi a eliminat-o cu un scor categoric pe Barbora Strycova (Cehia, 25) [23] 6-1, 6-1 în 51′.

Monica Niculescu (58) – Ana Bogdan (108) 6-2, 3-6, 6-3 în 2h24′

Crdit Info: usopen.org

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.