Simona Halep va participa în săptămâna 31 iulie – 6 august la turneul WTA International “Citi Open”.

Nu o va face însă pentru clasamentul imediat, ci doar ca un turneu de acomodare cu circuitul american, căci la începutul săptămânii viitoare i se vor scădea – în clasamentul live – şi peste două săptămâni – în cel oficial – punctele corespunzătoare victoriei de turneu de la WTA Premier 5 “Rogers Cup” 2016, 900 la număr.
Motivul este acela că anul trecut “Rogers Cup” s-a disputat în a 30-a săptămână a lui 2016: 25-31 iulie. Cum luni, 24 iulie 2017, începe a 30-a săptămână din 2017, Open-ul Canadian cu punctele aferente va ieşi din socoteală.

Anul acesta turneul de la Toronto – “Rogers Cup” se dispută alternativ WTA / ATP la Montréal şi Toronto – începe pe 7 august. Motivul devansării de anul trecut a fost acela de a se crea loc în calendar pentru turneul din cadrul Jocurile Olimpice.

Karolina Plíšková va pierde 105 puncte, corespunzătoare optimilor de finală de la “Rogers Cup”, iar Angelique Kerber 350 de puncte, corespunzătoare semifinalei (unde era eliminată de Simona).

Aşadar clasamentul live la începutul săptămânii viitoare şi cel oficial de peste două săptămâni – 31 iulie – va fi:

1. Karolina Plíšková – 6751 de puncte

2. Simona Halep – 5770

3. Angelique Kerber – 5626

Dar desigur că orice punct este binevenit, prin prisma încleştărilor ce vor urma inclusiv cele de la WTA International “Citi Open”: 280 pentru victorie, 180 pentru finală, 110 pentru semifinale.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.