3 Slideshow-uri a câte 5 imagini

Finala probei de dublu mixt la Wimbledon 2017 s-a încheiat cu rezultatul:

Jamie Murray (Marea Britanie, 5 ATP la dublu) / Martina Hingis (Elveţia, 3 WTA la dublu) [1] – Henri Kontinen (Finlanda, 1) / Heather Watson (Marea Britanie, 81) 6-4, 6-4 în 1h10′.

Astfel că după eşecurile fraţilor Murray de la simplu – Andy şi dublu – Jamie, familia Murray câştigă totuşi un titlu la Wimbledon 2017, iar publicul britanic se poate bucura de un campion local.
Nici Martina Hingis nu a fost probabil foarte mulţumită de eliminarea ei în sferturi la dublu feminin, unde a jucat cu Latisha Chan, sora lui Angel, partenera Monicăi, aşa că titlul la mixt e binevenit.

Acesta este al doilea titlu în proba de dublu mixt la Wimbledon pentru Jamie Murray, după cel câştigat acum 10 ani (/ Jelena Jankovic).
El mai are şi două titluri de Mare Şlem la dublu în palmares: Australian Open şi US Open, ambele în 2016.
Pentru Martina Hingis titlul câştigat ieri este tot al doilea de dublu mixt la Marele Şlem disputat pe iarbă, după cel din 2015 (/ Leander Paes).
În total, Hingis are acum 23 de titluri la turnee de Mare Şlem: 5 la simplu, 12 la dublu şi 6 la dublu mixt.

Premiul financiar la dublu mixt a fost de 100.000 £ / pereche, faţă de 400.000 £ / pereche la dublu şi 2.200.000 £ la simplu (egal pentru probele masculine şi cele feminine).

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.