După agitaţia din optimile de finală, doar patru jucătoare prezente în top 10 al clasamentul live mai sunt active la Wimbledon 2017: Simona Halep – pe locul 2, Johanna Konta – 6, Svetlana Kuznetsova – 7 şi Venus Williams – 10.
Am extins topul până la locul 12, incluzându-le şi pe cele două jucătoare care bat la uşa top 10: Jelena Ostapenko – pentru prima dată – şi Garbiñe Muguruza.
Simona Halep, aflată la o victorie de locul 1 WTA este dezavantajată pentru a doua oară în 2017 de decalarea calendarului cu o săptămână: prima dată când a ieşit din top 5 înaintea turneului WTA Premier Mandatory Madrid, ea apărându-şi apoi punctele corespunzătoare victoriei de turneu, dar rămânând cu statistica prezenţei în top 5 WTA alterată pe nedrept.
Şi mai grav în aceste momente, căci ea şi-a apărat deja punctele de la Wimbledon 2016 şi dacă n-ar fi existat decalajul de o săptămână, n-ar fi trebuit să le apere acum şi pe cele de la WTA International Bucureşti 2016 şi ar fi fost deja pe primul loc.
Noroc că Simona nu dă importanţă clasamentelor şi statisticilor şi contextul de mai sus nu va reprezenta o presiune suplimentară pentru ea în partida de astăzi.
Punctele care se acordă la turneele de Mare Şlem şi diferenţele pentru fiecare tur bifat suplimentar.
R128 | R64 | R32 | R16 | QF | SF | F | C |
10 | 70 | 130 | 240 | 430 | 780 | 1300 | 2000 |
60 | 60 | 110 | 190 | 350 | 520 | 700 |
Top 12 al clasamentului live:
[în primele două coloane, diferenţele de locuri şi de puncte faţă de clasamentul oficial]
QF | SF | F | C | ||||
1 | Karolina Plíšková | +2 | – | 6855 (R64) | – | – | – |
2 | Simona Halep | – | -250 | 6670 | 7020 | 7540 | 8240 |
3 | Angelique Kerber | -2 | -1060 | 5975 (R16) | – |
– | – |
4 | Elina Svitolina | +1 | +170 | 4935 (R16) | – | – | – |
5 | Caroline Wozniacki | +1 | +230 | 4780 (R16) | – | – | – |
6 | Johanna Konta | +1 | +360 | 4760 |
5110 | 5630 | 6330 |
7 | Svetlana Kuznetsova | +1 | +190 | 4500 | 4850 | 5370 | 6070 |
8 | Agnieszka Radwańska | +2 | – | 3985 (R16) |
– | – | |
9 | Dominika Cibulková | – | -300 | 3710 (R32) | – |
– |
– |
10 | Venus Williams | +1 | -350 | 3591 |
3941 |
4461 |
5161 |
11 | Jelena Ostapenko | +2 | +420 | 3530 | 3880 | 4400 | 5100 |
12 | Garbiñe Muguruza | +3 | +360 | 3420 | 3770 | 4290 | 4990 |