Mihaela Buzărnescu îşi continuă incredibila serie în circuitul ITF şi astăzi a obţinut victoriile cu numerele 16 şi 17 la turneul ITF – cu premii în valoare de 60.000 USD – “Reinert Open”, care se dispută pe zgură, la Versmold, landul Renania de Nord-Westfalia, Germania.

Zilele trecute nu s-a jucat la Versmold decât puţin, din cauza ploii, aşa că Mihaela a fost nevoită să recupereze azi, când a obţinut până acum două victorii la simplu:

  • 7-5, 2-0 retragere cu Julia Glushko (Israel, 234, fostă 79 WTA) în turul 1
  • 6-4, 6-1 cu Arantxa Rus (Olanda, 157, fostă 61 WTA / august 2012, 26 de ani) [4] în 1h26′.
    Astfel, Mihaela a mai învins-o încă o dată pe Rus – acum mult mai clar – după ce o făcuse şi în turul 1 al calificărilor de la Wimbledon.

În sferturile de finală, Mihaela Buzărnescu (213 WTA), necotată printre capii de serie, o va avea ca adversară pe Rebecca Peterson (Suedia, 173, clasament maxim: 119 WTA / mai 2016, 21 de ani) [6].

Clasamentul Mihaelei devine din ce în ce mai greu de calculat, căci între cele două ierarhii oficiale publicate de WTA, ea a punctat la 3 turnee: 20 de puncte în calificările de la Wimbledon, 50 pentru victoria de turneu de la ITF 25k Getxo, cărora li se adăugă acum alte 18, totalul asigurându-i cel puţin locul 160 în clasamentul oficial de lunea viitoare (acum este pe 155 în ierarhia live).

Să mai adăugăm că la această oră Mihaela joacă al treilea meci al zilei, în sferturile de finală la dublu (în primul tur a avut BYE):

Mihaela Buzărnescu / Polina Monova (Rusia) [2] – Sviatlana Pirazhenka (Belarus) / Erika Vogelsang (Olanda)

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.