Oana Gavrilă, campioană la Prokupje
Credit Foto: Instagram Oana

Un rezultat pe care nu am apucat să-l evidenţiez în agitaţia zilelor trecute, dar pe care nu vreau cu niciun chip să-l trec cu vederea: după ce acum două săptămâni, Oana Gavrilă câştiga al doilea titlu la dublu al carierei la ITF 15k+H Focşani, săptămâna trecută l-a câştigat şi pe al doilea la simplu, la ITF 15k Prokuplje, în Serbia.

Necotată printre favorite, Oana Gavrilă a trecut pe rând de:

  • Martina Okalova (Slovacia, -): 6-2, 6-2 în primul tur
  • Karolina Novotna (Cehia, 1001): 6-3, 6-4 în optimi
  • Maria Mateas (SUA, 709) [8]: 3-6, 6-1, 6-3 în sferturi
  • Daria Lodikova (Rusia, 691) [7]: 6-1, 7-5 în semifinale
  • Tamara Curovic (Serbia, 681) [6]: 6-4, 6-3 în finală

Primul turneu câştigat de Oana Gavrilă (n. 19 aprilie 1998) la simplu fusese ITF 10k Sozopol 2016.

Oana, care oricum înregistrase un maxim al carierei ieri – 714 WTA, după un progres de 37 de locuri, va mai înregistra un salt spectaculos – după ce luni îi vor fi contabilizate cele 12 puncte de la Prokuplje – până în jurul locului 620.

Premiul financiar pe care l-a dobândit jucătoarea noastră este de 2.352 USD.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.