Galerie
Credit Foto: Instagram Simona
Veşti bune pentru Simona Halep în această săptămână, în care a fost aleasă jucătoarea lunii mai, urmare a excelentului parcurs pe traseul WTA Premier Mandatory Madrid – WTA Premier 5 Roma – Grand Slam Roland Garros.
Simona Halep a dominat autoritar ancheta organizată de site-ul WTA (video la sfârşitul ştirii):
1. Simona Halep – 87% din voturile exprimate
2. Jelena Ostapenko – 9%
3. Elina Svitolina – 4%
Votul este confirmat şi de numărul de puncte acumulate la cele 3 turnee: Halep – 2885 de puncte, Ostapenko – 2060, Svitolina – 1340.
*
Simona şi-a consolidat dominarea şi în clasamentul turneelor disputate pe zgură – “Power Ranking” publicat de WTA Insider, după formula: 100% din punctele anilor 2017 şi 2016, 75% din cele ale anului 2015 şi 50% din cele obţinute în 2014.
*
Şi dacă tot a venit vorba de clasamente, în continuare, o statistică realizată de bloggerul german KleineBiere@StatsWTA, cu evoluţia clasamentelor în ultimul an pentru jucătoarele din actualul top 20 WTA, în care prezenţa în top 5 a Simonei este stricată doar o singură dată, din cauze independente de ea: reprogramarea turneului de la Madrid.
*
În răstimp, Simona şi-a încărcat bateriile pe Valea Prahovei – Buşteni, Sinaia – în vederea sezonului pe iarbă, în care printre alte obiective îl are şi pe acela de a deveni lidera ierarhiei WTA (foto de mai sus).
*








