Plouă cu victorii la Roma
de Ramona Toderaş
Preluare după blogul Simona Halep Fan Space
După o evoluție superbă Simona o învinge pe Kiki Bertens 7-5, 6-1 pentru a se califica în a doua ei finală consecutivă și în prima ei finală la Roma. Veștile bune continuă la Roma unde Simona a ajuns în a 10-a ei finală de Premier 5/Premier Mandatory, întărindu-și astfel statusul de favorită pentru French Open.
Kiki Bertens se profila ca o adversară periculoasă. Fostă semifinalistă în 2016 la Roland Garros, Bertens venea în formă bună după ce trecuse de Monica Niculescu (în fața căreia pierduse singurul ei set), apoi de Cici Bellis, Makarova și de Gavrilova. Cu un joc ce se traduce prin luptă corp la corp de tip gladiator „dacă trebuie să te lupți în stil gladiator din colțurile terenului, fă-o. De asta suntem în Roma” îi spunea Raemon Sluiter, antrenorul lui Kiki în prima lui intervenție. Iar Bertens s-a ținut tare în schimburi. Condusă fiind cu 3-5, a salvat excelent 5 mingi de set și apoi a forțat prelungirea primul set reușind să îi facă break Simonei când aceasta servea pentru set. Bertens nu s-a dat înapoi în niciunul din schimburile lungi și s-a folosit cu iscusință de scurte, la care răspunsul Simonei nu era îndeajuns de bun. A construit pe acest joc și a provocat-o pe Simona la fiecare pas.
Dar Simona a gestionat extrem de bine momentul de cumpănă și a făcut break la zero în game-ul următor. Intervenția lui Darren însă a întors balanța în favoarea româncei.
Simona a zburdat în setul secund folosindu-se de fiecare sfat primit. S-a folosit din nou de colțurile terenului, a pus mai mult spin în lovituri și s-a folosit de unghiuri scurte. Practic a lăsat-o pe Bertens să-i facă puncte. Nici măcar scurtele nu i-au mai pus probleme. A fost decisivă la fiecare lovitură, nu a lăsat nimic la voia întâmplării și s-a relaxat așa cum îi ceruse Darren. „Relaxează-te. Jucăm un meci normal la Stejarii Club, hai sa ne distrăm”.
A reușit apoi să câștige opt din ultimele nouă game-uri ale meciului, cu 17 lovituri câștigătoare și doar 9 greșeli neforțate, a luat 26 din cele 30 de puncte jucate în setul secund și a terminat meciul printre picături de ploaie folosindu-se cu măiestrie de tactica perfectă: varietate, cross-uri scurte și unghiuri.
În finală Simona o va întâlni pe învingătoarea dintre Garbiñe Muguruza sau Elina Svitolina. Dacă Muguruza își caută cu pași mărunți jocul pentru apărarea titlului de Roland Garros, Svitolina, cu mai multă constanță în rezultate, caută al patrulea ei titlu din 2017 și doilea pe zgură după cel câștigat la Istanbul.