Slideshow – 5 imagini

După finala care i-a adus cel mai important titlu al carierei, Johanna Konta – de luni va ocupa un nou maxim al carierei:  7 WTA şi va ocupa poziţia a doua în clasamentul  sezonului 2017 “Road to Singapore” – a declarat:

Sincer, cred că nu a existat un moment cheie al partidei. Partida nu a avut prea mult suspans. Mi-am dorit să nu treacă prea repede timpul, să stau cât mai mult cu putinţă pe teren şi să mă bucur de meci. Chiar după ce s-a terminat aşteptam să mai joc şi alte puncte.
Cred că am avut mereu dorinţa şi convingerea că pot deveni o câştigătoare de Mare Şlem, că pot deveni cea mai bună din lume. Cred că aşa îşi imaginează orice jucător propria-i carieră. Fără această credinţă, victoriile nu ar mai fi atât de dulci şi înfrângerile atât de motivante.
Vreau doar să muncesc şi dau tot ce pot din mine. Unde mă va duce aceasta, nu ştiu, dar sper că în ziua în care voi pune racheta deoparte, voi putea să spun că mi-am maximizat abilităţile şi tot ce am avut bun în mine.

Finalista Caroline Wozniacki, a văzut puţin altfel partida:

Am încercat să rezist. Ea a fost foarte agresivă. Am cam irosit ghemul la 4-4 (break Konta la 15, n.n.) şi apoi am irosit două mingi de break la 4-5. Punctele acestea trebuie să le iei dacă vrei să câştigi un asemenea meci.
Cred că am profitat de aceste două săptămâni. A fost un turneu bun. De fapt toată perioada aceasta a anului a fost bună. Cred că pot să extrag multe aspecte pozitive de aici şi să construiesc pe baza lor. Asta voi face. O să învăţ din lucrurile pe care pot să le fac mai bine, dar pe de altă parte să nu fiu prea severă cu mine, să continui să muncesc şi să fac ceea ce am făcut şi până acum.

*

Rezumatul partidei şi discursurile de acceptare ale finalistelor:



LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.