Credit Foto: Evrim Aydin / istanbulcup.kozawos.com
Sorana Cîrstea şi-a câştigat astăzi – în partida contând pentru primul tur (R32) al turenului WTA International “TEB BNP Paribas Istanbul Cup” – toate ghemurile de serviciu, astfel că diferenţa pe tabelă s-a creat din ghemurile pe care le-a câştigat jucătoarea noastră pe serviciul Fionei Ferro. Unul în primul set şi 3 în cel de-al doilea, manşă în care franţuzoaica nu a reuşit să câştige decât primul ghem.
Sorana Cîrstea (66 WTA) [5] – Fiona Ferro (Franţa, 208) [Q] 6-3, 6-1
Partida a durat 1h7′.
FF – SC
Credit Info: wtatennis.com
Sorana a acumulat 30 de puncte pentru calificarea în optimile de finală, cu 12 mai mult decât în săptămâna corespondentă din 2016, când trecea de calificările de la WTA International Praga şi se oprea în primul tur.
În optimi, Sorana Cîrstea o va întâlni pentru prima dată în carieră pe Maria Sakkari (Grecia, 96, maxim al carierei: 84 WTA / martie 2016, 21 de ani).