Mâine, programul partidelor întâlnirii România – Marea Britanie, contând pentru barajul Grupei Mondiale II a Fed Cup, ediţia 2017, în care scorul este egal după prima zi: 1-1, va fi:

de la ora 11.00:

Simona Halep (5) – Johanna Konta (7)

în continuare:

Irina Begu (33) – Heather Watson (113)

şi apoi partida de dublu

La conferinţa de presă de după prima zi, jucătoarele noastre au dat următoarele declaraţii:

Sorana Cîrstea:

Am început meciul un pic defensiv. De la început a preluat ea controlul din punct de vedere al tenisului, a fost peste mine, iar apoi setul doi am început bine, am făcut acel break, eram peste ea. A început să plângă şi a ieşit de pe teren. De când joc tenis, de 20 de ani, am fost tot în lumea asta şi m-au făcut în toate felurile, de la ţigancă, până la idioată şi nu vreau să folosesc cuvinte urâte, însă toate insultele de pe lume. Nu am început niciodată să plâng şi să plec de pe teren, am stat acolo şi am jucat până la final. Nu mi se pare corectă o asemenea decizie, eşti în Fed Cup trebuie să îţi asumi, nu eşti la Wimbledon. Nu m-au anunţat dacă trebuie să stau pe teren, dacă trebuie să ies, nu mi-au spus nimic. L-am întrebat pe arbitru cât stau, nu ştia. Ce fac, mă schimb, nu mă schimb, spune-mi şi mie. Noi nu mai contam, doar echipa Angliei conta, ori nu este corect. Pot să spun că a fost peste mine din punct de vedere al tenisului. Am fost peste tot în lumea asta, în ţări în care erau la gard şi se uitau la mine şi făceau aşa (n.r. – Sorana îşi trece degetul pe sub bărbie). Nu am început să plâng, nu am ieşit de pe teren. Mi se pare că nu mai suntem la grădiniţă.

Simona Halep:

Publicul a fost foarte frumos, a făcut gălăgie în sensul bun, cred că a fost şi fair-play din partea lor. M-am simţit bine şi le mulţumesc pentru că au venit. Am început greu pentru că sunt acasă după atâţia ani, am avut foarte mari emoţii însă m-am gândit că trebuie doar să alerg cât pot de repede, să dau drumul la picioare şi să dau drumul la braţe. În setul doi deja începusem să simt ritmul mai uşor. La început a fost un pic mai greu să ne adaptăm cu vântul, cred că de ambele părţi, ea pot să spun că a simţit mai bine la început şi a fost mai relaxată decât mine, am avut emoţii, dar după aceea am simţit ritmul, am început să joc fără emoţii şi s-a văzut un pic că pot să domin meciul. Însă a jucat bine şi poate face rezultate mari şi ea.

Credit Info: frt.ro

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.