Dominare totală al lui Rafael Nadal astăzi, în partida din optimile de finală (R16) ale turneului ATP Masters 1000 “Monte-Carlo Rolex Masters“ cu Alexander Zverev, datorată pe de o parte jocului foarte adunat al spaniolului, puternic, precis şi mereu cu cele mai bune soluţii alese, dar şi formei extrem de slabe a neamţului, care de la un moment dat şi-a pierdut şi încrederea şi părea că doreşte să fie oriunde altundeva. Ca un corolar al evoluţiei lui, Zverev a încheiat partida cu o dublă greşeală.
Rafael Nadal (Spania, 7 ATP) [4] – Alexander Zverev (Germania, 20) [14] 6-1, 6-1
Partida a durat în 1h8′
Alexander Zverev a împlinit astăzi 20 de ani, vârstă până la care a câştigat două titluri ATP 250 Series – St. Petersburg 2016 şi Montpellier 2016 – şi a jucat în alte două finale: Nisa 2016 şi ATP 500 Series Halle 2016.
La dublu are un titlu la Montpellier 2017 şi două finale: München 2015 şi Montpellier 2016, toate alături de fratele lui, Mischa Zverev.
Alexander Zverev îşi atingea maximul carierei pe 13 februarie 2017, cel mai tânăr jucător intrat în top 20 ATP de la Novak Djokovic în 2006 încoace.
*
În altă partidă din optimi:
David Goffin (Belgia, 13) [10] – Dominic Thiem (Austria, 9) [6] 7-6(4), 4-6, 6-3
Partida a durat 2h14′.
Thiem a a avut o minge de set la 5-4 în setul 1.
*
Galerie: cele două faţete ale aniversării lui Alexander Zverev
Credit Foto: montecarlorolexmasters.com