Consiliul de Administraţie al ITF a aprobat deja modificări radicale în ce priveşte compeţiile desfăşurate sub egida sa.
Plecând de la datele concrete ale unui studiu ce a analizat datele jucătorilor şi ale turneelor în perioada 2001-2013 s-a ajuns la concluzia că în momentul de faţă există 14.000 de jucători profesionişti, din care cam jumătate nu câştigă bani din premii şi doar un număr infim ajung la echilibru între venituri şi cheltuieli (break-even).
De asemenea, s-a observat că vârsta jucătorilor care se regăseşte în situaţia ingrată descrisă mai sus este în creştere. Această stare de fapt îngreunează progresul juniorilor talentaţi.
Soluţia găsită este crearea unui circuit tampon între faza junioratului şi circuitul ITF Pro, începând cu anul 2019, numit Circuit de Tranziţie ITF, a cărui înfiinţare a fost deja aprobată de către Consiliul de Administraţie al ITF.
Acest circuit se va desfăşura local, astfel încât să scadă atât costurile jucătorilor, cât şi cele ale organizatorilor.
Circuitul va fi implementat pe strucutura actualelor turnee ITF 15.000 USD, care nu vor mai face parte din circuitul ITF Pro şi în care nu vor mai fi acordate puncte ATP / WTA, ci puncte “ITF de acces” (ITF Entry Points), cei mai talentaţi jucători putând să obţină pe baza acestor puncte accesul în circuitul ITF Pro, aceasta fiind şi veriga de legătură între cele două circuite.
Astfel, numărul jucătorilor care vor concura pentru puncte ATP / WTA va fi redus drastic, modelul elaborat în urma studiului fiind gândit pentru 750 de jucători în tenisul masculin şi 750 în cel feminin. Se foloseşte sintagma “jucători cu adevărat profesionişti” pentru aceşti 1500 de jucători.
ITF susţine că premiile deja mărite gradual până în acest an cu aproximativ 1,5 milioane USD vor fi astfel concentrate pe un număr mult mai redus de jucători, care se vor putea astfel susţine, măcar parţial, din tenis. De asemenea se dau asigurări că se vor asigura condiţii ca tinerii să poată avea facilitat accesul în circuitul de tranziţie local.
Evident că aceste măsuri radicale, în afară de scopurile declarate, au ca ţintă şi lupta împotriva corupţiei, care s-a răspândit în ultimii ani în circuit.
Sursă: itftennis.com