Anunţată în ultimul moment că va juca pe tabloul principal al turneului WTA International “Shenzhen Open”, Ana Bogdan a intrat formidabil în partidă. A câştigat clar primul set, iar în al doilea a făcut faţa unui final extrem de agitat, ajungând la doar două puncte de victorie: 6-5 şi 30-0. Lipsa de experienţă în circuitul WTA a împiedicat-o să tranşeze partida în favoarea ei atunci şi, mai apoi, în tie-break. Dar, mai rău, aceeaşi lipsă de meciuri a făcut-o să-şi piardă cumpătul la 2-2 în setul decisiv, când arbitrul de scaun a întors o decizie a celui de linie, care dăduse punct pentru Ana şi astfel break pentru 3-2. Din acel moment şi până la sfârşit, trecând prin încă o enervare cauzată de altă decizie controversată, Ana nu s-a mai regăsit şi Giorgi a mers – aproape – liniar spre victorie.
Camila Giorgi (Italia, 81) – Ana Bogdan (129) [LL] 1-6, 7-6(5), 6-3
Partida a durat 2h2′.
Credit Foto: wtatennis.com