Galerie. Credit Foto & Clip: Instagram Dominic
Foto 1: Thiem, Kohlschreiber, foto 2: Bellotti, Thiem, Novak

Philipp Kohlschreiber (32 ATP) a fost doar unul din partenerii de antrenament a lui Dominic Thiem (8 ATP) în această perioadă. Iar neamţul în vârstă de 32 de ani a rămas pur şi simplu impresionat de cât de mult se antrenează tânărul austriac (23 de ani):

Am văzut multe la viaţa mea în lumea tenisului, dar regimul de antrenament al lui Dominic este demenţial. Duminică s-a antrenat 12 ore!

La care Thiem a răspuns râzând:

Mă simt ca Rocky pregătindu-se pentru o luptă. Niciodată nu m-am simt mai bine pregătit înainte de începerea unui sezon.

Dominic şi-a descris regimul de pregătire din Tenerife drept unul cazon, cu deşteptarea la ora 8 pentru exerciţii de fitness, urmate de antrenament pe teren sub îndrumarea lui Günter Bresnik.

În afara de Kohlschreiber, Thiem s-a mai antrenat cu polonezul Jerzy Janowicz, fost 14 ATP în 2013, care încearcă să revină de pe locul 282, unde l-au dus o serie de accidentări, austriacul Dennis Novak (250 ATP) şi italianul Riccardo Belotti (231). Acesta din urmă, a câştigat 9 titluri ITF Futures în 2016, egalând un record istoric la acest capitol.

Back on track ? @ricobellotti @dennisnovi @jerzy_janowicz_official @antoniodiazcasas

A video posted by Dominic Thiem (@domithiem) on

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.