În 2015, Milos Raonic şi-a pierdut doar de 39 ori serviciul în 49 de meciuri. Rezultat final: locul 14 ATP.
În 2016, şi-a pierdut de 86 de ori serviciul în 69 de meciuri. Rezultat final: locul 3 ATP.
Aparent un paradox, pe care îl descifrăm însă dacă analizăm returul mult îmbunătăţit al canadianului. Căci doar cu un serviciu puternic, fără să-i pui probleme adversarului atunci când rolurile se inversează, nu este suficient decât pentru atingerea unui anumit nivel.
Or, Milos a înţeles aceasta şi a găsit combinaţia perfectă, îmbunătăţindu-şi pe parcursul anului returul, desfăşurând un joc de atac mai puternic, mai echilibrat.
Statisticile legate de serviciu arată cum aici toate cifrele s-au înrăutăţit:
2015 | 2016 | ||
Duble greşeli | 142 | 228 | +56 |
Procentaj Serviciu 1 | 64% | 64% | 0 |
Puncte câştigate pe primul serviciu | 81% | 80% | -1% |
Puncte câştigate pe serviciul doi | 58% | 55% | -3% |
Puncte de break salvate | 78% | 69% | -9% |
Ghemuri câştigate pe serviciu | 94% | 91% | -3% |
Total ghemuri câştigate pe serviciu | 73% | 71% | -2% |
Serviciu păstrat cu mingi noi | 97% | 91% | -6% |
Serviciu păstrat de la 0/30 | 63% | 52% | -9% |
Serviciu păstrat de la 30/40 | 80% | 53% | -27% |
În schimb, în timp ce în 2015, Raonic făcea break de 77 ori în 629 de ghemuri de retur, adică o dată la 8,2 ghemuri, în 2016 a reuşit acest lucru de 164 de ori în 893 de ghemuri de retur, adică o dată la 5,5 ghemuri.
Concluzie: în 2016 jucătorul canadian a diversificat, şi-a dezvoltat jocul de retur, a progresat spectaculos în clasament şi, în plus, a câştigat 4,6 milioane USD, faţă de doar 1,4 în 2015.
Statisticile la retur:
2015 | 2016 | ||
Retururi câştigate pe primul serviciu | 24% | 28% | +4% |
Retururi câştigate pe serviciul doi | 44% | 49% | +5% |
Puncte de break convertite | 33% | 36% | +3% |
Ghemuri de retur câştigate | 12% | 18% | +6% |
Puncte de retur câştigate | 31% | 36% | +5% |
Break-uri cu mingi noi | 14% | 21% | +7% |
Break-uri după ce şi-a pierdut serviciul | 6% | 14% | +8% |
Break-uri de la 15/15 | 15% | 20% | +5% |
Break-uri de la 0/30 | 16% | 40% | +24% |
Break-uri de la 30/40 | 29% | 47% | +18% |
Preluare: atpworldtour.com