Mâine începe, în arena O2 (cu o capacitate de 20.000 de locuri) din Londra, Turneul Final ATP – ediţia 2016.
Prima ediţie s-a disputat în 1970. La sfârşitul articolului, lista cu câştigătorii de până acum, unde avem bucuria să-l regăsim finalist la 5 ediţii consecutive şi triumfător de 4 ori pe Ilie Năstase, dar şi pe cei doi dublişti, Horia Tecău şi Florin Mergea, care au fost adversari în finala de anul trecut.
Turneul adună teoretic la start primii 8 jucători de Simplu şi primele 8 perechi de Dublu din clasamentul sezonului “ATP Race to London”, cu două rezerve (Alternates) la Simplu şi una la Dublu. Un alt criteriu de participare la Simplu este că maxim doi câştigători de turnee de Mare Şlem, situaţi între locurile 8-20 sunt admişi după primii 7 clasaţi. Cum anul acesta cei 3 câştigători de Turnee de Mare Şlem s-au clasat între primii 7, acest criteriu nu a fost activat.
Formatul competiţiei este acelaşi pentru Simplu şi Dublu, cu două grupe de către 4 jucători / perechi, care se dispută în sistem Round Robin (fiecare cu fiecare), semifinale şi finale.
Punctele ATP care se acordă sunt aceleaşi pentru Simplu şi Dublu: 200 de puncte pentru victoria din grupe, la care se adaugă 400 de puncte pentru finalist şi încă 500 de puncte pentru câştigător, astfel încât un câştigător neînvins în grupe va primi 1500 de puncte.
Premiile financiare ale ediţiei 2016 sunt:
la Simplu: 100.000 USD pentru rezerve, 179.000 USD pentru participare, 179.000 USD pentru fiecare victorie din grupă, la care se adaugă 545.000 pentru finalist şi alţi 1.130.000 USD pentru câştigător, astfel încât un campion neînvins în grupe câştigă 2.391.000 USD.
la Dublu: 34.000 USD pentru rezerve, 88.000 USD pentru participare, 34.000 USD pentru fiecare victorie din grupă, la care se adaugă 89.000 USD pentru finalist şi alţi 176.000 USD pentru câştigător, astfel încât o pereche campioană neînvinsă în grupe câştigă 455.000 USD.
Premiile financiare totale care se acordă la ediţia 2016 a Turneului Final sunt de 7.500.000 USD.
Participanţii la Simplu ai ediţiei 2016 au fost determinaţi după forfait-ul lui Rafael Nadal (locul 8 în clasamentul “Race to London”), locul lui fiind luat de către Dominic Thiem (9) şi refuzul statutului de rezervă – care nu este obligatoriu – de către Tomas Berdych (10) şi Jo-Wilfried Tsonga (12), locurile lor fiind ocupate de David Goffin (11) şi Roberto Bautista Agut (14), Nick Kyrgios (13) fiind suspendat de către ATP.
Perechile participante la Dublu sunt primele 8, rezerva Cabal / Farah (10) înlocuindu-i pe Rojer / Tecău (9) care au refuzat acest statut.
Grupele care au fost trase la sorţi sunt:
Grupa “John McEnroe”
Andy Murray (Marea Britanie) [1]
În 2016 a câştigat turneele de la Wimbledon, Roma, Queen’s, JO Rio, Beijing, Shanghai, Viena şi Paris Masters (8 titluri).
A fost finalist la Australian Open, French Open, Madrid şi Cincinnati (4 Finale).
Stan Wawrinka (Elveţia) [3]
În 2016 a câştigat US Open, Chennai, Dubai, Geneva (4)
A fost finalist la St. Petersburg (1)
Kei Nishikori (Japonia) [5]
În 2016 a câştigat Memphis (1)
A fost finalist la Miami, Barcelona, Toronto, Basel (4)
Marin Cilic (Croaţia) [7]
În 2016 a câştigat Cincinnati şi Basel (2)
A fost finalist la Marsilia şi Geneva (2)
Palmaresuri directe:
Andy Murray: 9-7 cu Wawrinka, 7-2 cu Nishikori, 11-3 cu Cilic
Stan Wawrinka: 4-2 cu Nishikori, 10-2 cu Cilic
Kei Nishikori: 7-5 cu Cilic
Grupa “Ivan Lendl”
Novak Djokovic (Serbia) [2]
În 2016 a câştigat Australian Open, French Open, Doha, Indian Wells, Miami, Madrid şi Toronto (7)
A fost finalist la US Open şi Roma (2).
Milos Raonic (Canada) [4]
În 2016 a câştigat Brisbane (1)
A fost finalist la Wimbledon, Indian Wells şi Queen’s (3)
Gaël Monfils (Franţa) [6]
În 2016 a câştigat Washington (1)
A fost finalist la Rotterdam şi Monte Carlo (2)
Dominic Thiem (Austria) [8]
În 2016 a câştigat Buenos Aires, Acapulco, Nisa şi Stuttgart (4)
A fost finalist la München şi Metz (2)
Palmaresuri directe:
Novak Djokovic: 7-0 cu Raonic, 13-0 cu Monfils, 3-0 cu Thiem
Milos Raonic: 2-3 cu Monfils, 1-0 cu Thiem
Gaël Monfils: 0-1 cu Thiem
Tabloul de Simplu – Turneul Final ATP 2016
*
Grupa Fleming / McEnroe
Pierre Hugues-Herbert / Nicolas Mahut (ambii Franţa) [1]
În 2016 au câştigat Wimbledon, Indian Wells, Miami, Monte Carlo, Queen’s (5)
Au fost finalişti la Anvers (1)
Feliciano López / Marc Lopez (ambii Spania) [4]
În 2016 au câştigat French Open şi Doha (2)
Au fost finalişti la Dubai (1)
Henri Kontinen (Finlanda) / John Peers (Australia) [5]
În 2016 au câştigat Brisbane, München, Hamburg şi Paris Masters (4)
Au fost la finalişti la Shanghai (1)
Raven Klaasen (Africa de Sud) / Rajeev Ram (SUA) [7]
În 2016 au câştigat Halle şi Chengdu (2)
Au fost finalişti la Miami, Geneva şi Tokyo (3)
Grupa Edberg / Jarryd
Jamie Murray (Marea Britanie) / Bruno Soares (Brazilia) [2]
În 2016 au câştigat Australian Open, US Open şi Sydney (3)
Au fost finalişti la Monte Carlo şi Toronto (2)
Bob Bryan / Mike Bryan (ambii SUA) [3]
În 2016 au câştigat Houston, Barcelona şi Roma (3)
Au fost finalişti la French Open şi Delray Beach (2)
Ivan Dodig (Croaţia) / Marcelo Melo (Brazilia) [6]
În 2016 au câştigat Toronto şi Cincinnati (2)
Au fost finalişti la Nottingham (1)
Treat Huey (Filipine) / Max Mirnyi (Belarus) [8]
În 2016 nu au câştigat niciun titlu (0)
Au fost finalişti la Acapulco (1)
Tabloul de Dublu – Turneul Final ATP 2016
*
Câştigătorii Turneului Final – Simplu:
Masters Grand Prix |
||||
---|---|---|---|---|
Tokyo | 1970 | ![]() |
![]() |
|
Paris | 1971 | ![]() |
![]() |
|
Barcelona | 1972 | ![]() |
![]() |
|
Boston | 1973 | ![]() |
![]() |
|
Melbourne | 1974 | ![]() |
![]() |
|
Stockholm | 1975 | ![]() |
![]() |
|
Houston | 1976 | ![]() |
![]() |
|
New York City | 1977 | ![]() |
![]() |
|
1978 | ![]() |
![]() |
||
1979 | ![]() |
![]() |
||
1980 | ![]() |
![]() |
||
1981 | ![]() |
![]() |
||
1982 | ![]() |
![]() |
||
1983 | ![]() |
![]() |
||
1984 | ![]() |
![]() |
||
1985 | ![]() |
![]() |
||
1986 | ![]() |
![]() |
||
1987 | ![]() |
![]() |
||
1988 | ![]() |
![]() |
||
1989 | ![]() |
![]() |
||
ATP Tour World Championships |
||||
Frankfurt | 1990 | ![]() |
![]() |
|
1991 | ![]() |
![]() |
||
1992 | ![]() |
![]() |
||
1993 | ![]() |
![]() |
||
1994 | ![]() |
![]() |
||
1995 | ![]() |
![]() |
||
Hanover | 1996 | ![]() |
![]() |
|
1997 | ![]() |
![]() |
||
1998 | ![]() |
![]() |
||
1999 | ![]() |
![]() |
||
Tennis Masters Cup |
||||
Lisbon | 2000 | ![]() |
![]() |
|
Sydney | 2001 | ![]() |
![]() |
|
Shanghai | 2002 | ![]() |
![]() |
|
Houston | 2003 | ![]() |
![]() |
|
2004 | ![]() |
![]() |
||
Shanghai | 2005 | ![]() |
![]() |
|
2006 | ![]() |
![]() |
||
2007 | ![]() |
![]() |
||
2008 | ![]() |
![]() |
||
ATP World Tour Finals |
||||
London | 2009 | ![]() |
![]() |
|
2010 | ![]() |
![]() |
||
2011 | ![]() |
![]() |
||
2012 | ![]() |
![]() |
||
2013 | ![]() |
![]() |
||
2014 | ![]() |
![]() |
||
2015 | ![]() |
![]() |
*
Câştigătorii Turneului Final – Dublu:
Masters Grand Prix |
|||
---|---|---|---|
Tokyo | 1970 | ![]() ![]() |
Round Robin |
1971 – 1974 |
Nu s-a disputat |
||
Stockholm | 1975 | ![]() ![]() |
Round Robin |
Houston | 1976 | ![]() ![]() |
![]() ![]() |
New York City | 1977 | ![]() ![]() |
![]() ![]() |
1978 | ![]() ![]() |
![]() ![]() |
|
1979 | ![]() ![]() |
![]() ![]() |
|
1980 | ![]() ![]() |
![]() ![]() |
|
1981 | ![]() ![]() |
![]() ![]() |
|
1982 | ![]() ![]() |
![]() ![]() |
|
1983 | ![]() ![]() |
![]() ![]() |
|
1984 | ![]() ![]() |
![]() ![]() |
|
1985 | ![]() ![]() |
![]() ![]() |
|
London | 1986 | ![]() ![]() |
![]() ![]() |
1987 | ![]() ![]() |
![]() ![]() |
|
1988 | ![]() ![]() |
![]() ![]() |
|
1989 | ![]() ![]() |
![]() ![]() |
|
ATP Tour World Championships |
|||
Gold Coast | 1990 | ![]() ![]() |
![]() ![]() |
Johannesburg | 1991 | ![]() ![]() |
![]() ![]() |
1992 | ![]() ![]() |
![]() ![]() |
|
1993 | ![]() ![]() |
![]() ![]() |
|
Jakarta | 1994 | ![]() ![]() |
![]() ![]() |
Eindhoven | 1995 | ![]() ![]() |
![]() ![]() |
Hartford | 1996 | ![]() ![]() |
![]() ![]() |
1997 | ![]() ![]() |
![]() ![]() |
|
1998 | ![]() ![]() |
![]() ![]() |
|
1999 | ![]() ![]() |
![]() ![]() |
|
Bangalore | 2000 | ![]() ![]() |
![]() ![]() |
ATP World Doubles Challenge Cup |
|||
Bangalore | 2001 (held in 2002) |
![]() ![]() |
![]() ![]() |
↓ Tennis Masters Cup ↓ | |||
2002 | Nu s-a disputat |
||
Houston | 2003 | ![]() ![]() |
![]() ![]() |
2004 | ![]() ![]() |
![]() ![]() |
|
Shanghai | 2005 | ![]() ![]() |
![]() ![]() |
2006 | ![]() ![]() |
![]() ![]() |
|
2007 | ![]() ![]() |
![]() ![]() |
|
2008 | ![]() ![]() |
![]() ![]() |
|
ATP World Tour Finals |
|||
London | 2009 | ![]() ![]() |
![]() ![]() |
2010 | ![]() ![]() |
![]() ![]() |
|
2011 | ![]() ![]() |
![]() ![]() |
|
2012 | ![]() ![]() |
![]() ![]() |
|
2013 | ![]() ![]() |
![]() ![]() |
|
2014 | ![]() ![]() |
![]() ![]() |
|
2015 | ![]() ![]() |
![]() ![]() |