Două Slideshow-uri a câte 5 imagini

Prima semifinală la Simplu a fost cea mai frumoasă şi mai echilibrată partidă de la Turneul Final ATP 2016!
Andy Murray s-a impus la final, dar Milos Raonic a oferit o replică extrem de curajoasă şi foarte consistentă pe durata întregului meci. Într-o partidă în care serviciul nu l-a ajutat la fel de mult ca de obicei, Raonic a adoptat tactică adecvată, a atacat aproape tot timpul, din spate sau venind la fileu. A făcut multe greşeli, e adevărat, dar a avut şi multe reuşite, care au demonstrat că stăpâneşte şi multe alte lovituri în afară de serviciu. Andy Murray a reuşit cu greu să contrabalanseze furtuna iscată de canadian, dar a făcut-o totuşi prin contraatacuri inteligente, maturitate şi stăpânire de sine. Echilibrul aproape perfect este redat în scorul pe puncte: 138-136 pentru Murray, adică exact diferenţa de puncte din tie-break-ul setului decisiv al acestui regal oferit de cei doi jucători.

  • în setul 1 s-a mers cu serviciul până la 5-5, când break-ul lui Raonic a decis soarta manşei
  • un break timpuriu în manşa a doua a lui Raonic (la 1-1) părea că va înclina serios balanţa în favoarea lui,  dar Murray a putut să-şi recâştige imediat serviciul şi să ducă setul în tie-break, unde la 5-5 şi la două puncte de înfrângere s-a mobilizat exemplar
  • manşa a treia a decurs liniar cu ghemuri de serviciu până la 4-4, când s-a dezlănţuit apocalipsa finală: niciunul dintre jucători nu şi-a mai valorificat serviciul, iar în tie-break, după ce Murray a ratat 3 mingi de meci, a fost nevoit să salveze la rându-i una la 8-9, înainte de a obţine cele 3 puncte ce i-au permis calificarea în finală

Andy Murray (Marea Britanie) [1] – Milos Raonic (Canada) [4] 5-7, 7-6(5), 7-6(9)

Partida a durat 3h38′, cel mai lung meci disputat vreodată la un Turneu Final ATP.

Credit Info: barclaysatpworldtourfinals.com

 

 

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.