Alona Fomina şi Irina Bara, campioane la Sharm El Sheikh. Credit foto: Facebook Alona
Dacă la simplu lucrurile nu au mers aşa cum ne-am fi dorit la turneul ITF – dotat cu premii în valoare de 100.000 USD – “Soho Square Egypt Women’s”, care s-a disputat la Sharm El Sheikh, iata că Irina Bara ne bucură cu un rezultat excelent: ea câştigă alături de ucraineanca Alona Fomina titlul la dublu!
Pentru Irina Bara acesta este cel de-al 20-lea titlu ITF la dublu din 36 de finale jucate, dar primul la asemenea nivel, până acum cele mai valoroase turnee câştigate (sau în care a fost finalistă) erau de 25.000 USD.
Câştigătoarele au fost recompensate cu câte 140 de puncte ATP, care pe Irina o vor ajuta să progreseze din afara top 200 WTA (locul actual, reprezenta şi maximul ei de clasament) pe locul 150 WTA.
Iată că după ce la începutul săptămânii, Irina Bara înregistra un nou maxim de clasament la simplu, ea completează performanţa şi cu această superbă realizare în clasamentul probei de dublu!
În finala care s-a disputat astăzi:
Irina Maria Bara (211) / Alona Fomina (Ucraina, 366) – Guadalupe Perez Rojas (Argentina, 239) / Jil Teichman (Elveţia, 238) 6-2, 6-1
Partida a durat 58′.
Credit Info: itftennis.com
Victoriile din această săptămână duc la 61 – 22 la simplu şi 39 la dublu – numărul de titluri obţinute de jucătoarele românce în sezonul 2016 în circuitul ITF Pro.