Editorial de Patricia Onu, Tenisbox
Am zis copil. Şi încă de la început răzbate nota de discrepanţă totală dintre inocenţa şi puritatea unui copil şi imaginea de răsfăţat şi rebel infatuat a lui Nick Kyrgios. Totuşi continuăm în nota de drăgălăşenie a titlului şi îl chemăm băieţică, nu cu răutate dar nici cu gingăşie, doar aşa, cât să fim îngăduitori.
Continuăm. Al nostru băieţică joacă tenis şi o face bine, dar doar când vrea el. Altfel, pe nepusă masa, se supăra pe te miri ce, îşi strânge jucăriile şi pleacă. Abandonează jocul, îi lasă de izbelişte pe spectatori, pe fani, de adversar nici nu mai vorbesc.
Mai lasă în teren doar un baschetbalist, dacă judecăm după vestimentaţie, plus un fotbalist, dacă privim cu atenţie la bijuteriile „opulente” şi tunsoarea falnică. Spectatorii rămân martori la un spectacol al împreunării celor două personaje iar apoi derularea meciului este de un inedit memorabil, de fiecare dată. Pentru că noul meci se metamorfozează, graţie intervenţiei lui băieţică, purtând acum pecetea mai multor sporturi. Rezultă un amalgam de evenimente neaşteptate.
Şi toate acestea sunt fireşti, nu poţi să tragi la răspundere un copil pentru imprudenţele sale, trasul de urechi nu dă rezultate. E posibil să îl cerţi, dar ce îi pasă lui? O să joace Pokemon Go cu prietenii lui adolescenţi în timp ce tu te agiţi degeaba.. şi, oricum, intenţionează să doarmă bine noaptea în continuare.
Pe alocuri, băieţică joacă un tenis grozav. La antrenamente se poate observa îndeaproape manifestarea talentului său desprins din altă lume. Dar sunt anumite forţe care se încăpăţânează în a lucra constant pentru a-l anula, vorbim aici de abordarea prea copilărească.
Astfel, în timp ce ne grăbim să îl criticăm, trebuie să avem în vedere acea mulţime cu totul diferită, cu care Nick Kyrgios se identifică cel mai uşor şi care poate să absoarbă ce e mai bun dar şi ce e mai rău, chiar şi în momentele în care este pe teren: copiii.
