În prima semifinală a “Shanghai Rolex Masters”:
Roberto Bautista Agut (19 ATP) [15] – Novak Djokovic (1) [1] 6-4, 6-4
Partida a durat 1h48′.
Un joc (doar) ceva mai bun decât ieri nu i-a fost suficient astăzi lui Novak Djokovic – deţinătorul titlului de aici – în faţa unui Roberto Bautista Agut sclipitor şi mai ales constant pe întreaga durată a partidei. Cu o prestaţie extrem de variată, cu o gamă de lovituri demne de un foarte mare jucător, spaniolul a controlat partida, impunându-se şi la capitolul psihic. După ce a văzut jocul lui Djokovic de zilele trecute şi declaraţiile lui Nole legate de lipsa plăcerii de a juca – acum se vede cât de nefericite au fost ele, legându-le şi de ceea ce citam din Andy Murray azi dimineaţă – Bautista Agut a jucat fără niciun complex, n-a făcut niciun pas înapoi, şi-a asumat toate riscurile necesare.
În primul set, până la 5-4 pentru Bautista Agut, ambii jucători şi-au făcut serviciul, moment în care el a făcut break-ul necesar desprinderii. Setul 2 a explodat la 3-2 pentru spaniol, moment din care, până la sfârşit, niciunul din jucători nu şi-a mai făcut serviciul. Spectacolul de gală a fost garantat, iar Bautista Agut a făcut – şi datorită celor enumerate mai sus – un break în plus şi s-a calificat în prima sa finală de categoria ATP Masters 1000 a carierei, obţinând şi prima victorie la Novak Djokovic, în a 6-a partidă pe care au jucat-o în circuit.
Altfel, finala de mâine va fi cea de-a 10-a a carierei pentru Bautista Agut, precedentele 9 la nivel ATP 250 Series, din care a câştigat 4.




