Astăzi, luni 29 august, la turneul de Mare Şlem US Open – dotat cu premii totale în valoare de 46.300.000 USD – vor evolua 4 jucătoare românce, după următorul program:
- pe terenul 14, în al treilea meci al sesiunii ce începe la ora 18.00 (după două meciuri din turneul masculin), aşadar în jurul orei 22.00:
(click pentru a naviga în galerie)
Irina Begu (23) [21] – Lesia Tsurenko (Ucraina, 99)
Palmares direct: 1-2.
Irina a câştigat la Wimbledon 2015 (R64 / iarbă): 7-5, 6-7(5), 7-5, iar Tsurenko la Acapulco 2011 ( Q3 / zgură): 6-3, 6-4 şi Tashkent 2014 (R16 / hard): 3-6, 6-1, 7-6(3).
Lesia Tsurenko a început anul pe locul 33 WTA şi ocupă în clasamentul sezonului – “Road to Singapore” – locul 114, urmare a unor rezultate modeste. Cele mai bune rezultate au fost sfertul de finală de la Nürberg şi turul 3 de la Indian Wells, în rest eliminări în tururile 1 sau 2. La toate cele trei turnee de Mare Şlem din 2016 a pierdut în primul tur. Jucătoarea cea mai bine clasată învinsă de Tsurenko în 2016 a fost Sara Errani (16), tur 2 – Indian Wells.
- în continuare, pe acelaşi teren, aproximativ la 23.30:
Ana Bogdan (116) – Sorana Cîrstea (86)
Cele două jucătoare nu s-au mai întâlnit până acum.
Ana a început anul pe locul 161 WTA şi ocupă în clasamentul sezonului locul 122, în timp ce Sorana a început anul pe locul 244 şi ocupă în clasamentul “Road to Singapore” locul 68.
- pe terenul 5, în al 4-lea meci (după două meciuri masculine şi unul feminin), aşadar în jurul orei 23.30:
Monica Niculescu (58) – Barbora Strycova (Cehia, 18)
Palmares direct: 3-4. Victorii Monica la French Open 2007 (Q1 / zgură): 6-2, 6-4; Montréal 2010 (Q2 / hard): 6-3, 6-4 şi ‘s-Hertogenbosch 2012 (R32 / iarbă): 7-6(6), 6-3 şi victorii Strycova la Sydney 2011 (Q2 / hard): 6-3, 7-5; Miami 2014 (R128 / hard): 6-3, 6-4; US Open 2014 (R64 / hard): 4-6, 6-4, 6-2 şi Birmingham 2015 (R 64 / iarbă): 2-6, 6-3, 6-2.
Barbora Strycova a început anul pe locul 41 WTA şi ocupă în clasamentul sezonului locul 16, datorită celor două finale: Dubai şi Birmingham, dar şi a sferturilor de la Roma şi Praga, optimilor de la Indian Wells şi Cincinnati. La turneele de Mare Şlem, Strycova a făcut optimi la Australian Open şi tur 3 la Roland Garros şi Wimbledon. Ea le-a învins în 2016 pe Kerber (3) la Madrid şi Muguruza (3) la Australian Open.
Tabloul de Simplu Feminin – US Open 2016