Turneul WTA Premier 5 “Rogers Cup”, care se dispută la Montréal, programează astăzi meciurile din sferturile de finală atât la simplu cât şi la dublu. În ambele probe vor evolua jucătoare românce, după următorul program:
(Click pentru a naviga în galerie. Credit Foto: Getty Images, conturile de Twitter Cristoper Levy & “Rogers Cup”)
- în primul meci al zilei de pe Terenul Central, de la ora 19,30:
Simona Halep (5 WTA) [5] – Svetlana Kuznetsova (Rusia, 11) [9]
Palmaresul direct între cele două jucătoare este egal: 3-3. Simona a câştigat la Toronto 2011 (R64 / hard): 4-6, 6-4, 6-3, Roma 2013 (R64 / zgură): 6-1, 6-1 şi French Open 2014 (QF / zgură): 6-2, 6-2, iar Kuznetsova la Miami 2011 (R64 / hard): 6-0, 6-4, Stuttgart 2014 (R16 / zgură): 7-5, 7-6(4) şi Sydney 2016 (SF / hard): 7-6(5), 4-6, 6-3.
La actuala ediţie a “Rogers Cup”, Svetlana Kuznetsova s-a calificat în sferturile de finală după BYE în primul tur şi victorii la Alla Kudryatseva (160): 7-5, 6-0 şi Petra Kvitova: 7-6(2), 6-3.
Kuznetsova a început anul pe locul 25 WTA şi ocupă în clasamentul sezonului 2016, “Road to Singapore”, locul 10.
Ea are în 2016 o victorie de turneu la Sydney – când a învins-o pe Simona Halep (2) – şi o finală la Miami – pierdută la Azarenka (8), dar cu victorie în QF la Serena Williams (1).
La turneele de Mare Şlem ea a făcut tur 2 (R64) la Australian Open – a pierdut la Bondarenko (92), optimi (R16) la French Open – a pierdut la Muguruza (4) şi optimi (R16) la Wimbledon – a pierdut la Serena Williams (1).
Kuznetsova mai are semifinale (SF) la Praga – s-a retras şi sferturi de finală (QF) la Roma – a pierdut la Serena Williams (1).
La celelalte turnee ea fost eliminată în turul 1: Dubai – de Görges (54), Madrid – de Siegemund (44) şi în turul 2: Auckland – de Paszek (172), Doha – de Ostapenko (88), Indian Wells (după BYE în primul tur) – de Vandeweghe (38) şi Eastbourne (după BYE în primul tur) – de Bondarenko (65).
Alte contraperformanţe majore ale lui Kuznetsova sunt înfrângerile din meciul de Fed Cup cu Olanda, la Moscova, când a pierdut şi la Hogenkamp (141) şi la Bertens (106).
- în al treilea meci de pe cea de-a doua arenă, “Banque Nationale”, în jurul orei 22.30:
Simona Halep (-) / Monica Niculescu (23 WTA la dublu) [WC] – Caroline Garcia (3) / Kristina Mladenovic (4) [2]
Garcia / Mladenovic s-au calificat în sferturile de finală la Rogers Cup 2016, după BYE în primul tur şi victorie în turul 2 la Groenefeld (20) / Peschke (77): 4-6, 7-5, [10-4].
Garcia / Mladenovic ocupă în clasamentul sezonului 2016 al perechilor de dublu, “Road to Singapore”, locul 2, la primul an în care joacă împreună.
Ele au în acest sezon 4 victorii de turneu: Charleston, Stuttgart, Madrid şi Rolad Garros şi 2 finale: Sydney şi Dubai.
La celelalte turnee de Mare Şlem ele au făcut optimi (R16) la Australian Open şi sferturi (QF) la Wimbledon.
La Roma au pierdut în sferturi şi doar la două turnee au fost eliminate prematur: la Miami în turul 2 (după BYE) şi la Doha în 1, la ambele de către Bondarenko / Savchuk, învinsele lui Halep / Niculescu de la Rogers Cup.
Ordinea de joc – 29.07 – WTA Rogers Cup Montréal 2016