În partida contând pentru turul 2 al turneului  WTA Premier 5 – dotat cu premii în valoare de 2.413.663 USD – “Rogers Cup” care se dispută la Montréal:

Agnieszka Radwanska (Polonia, 4 WTA) [4] – Monica Niculescu (61 WTA) 6-1, 7-5

Partida a durat 1h38′.

Dacă primul set a fost dominat clar de Radwanska, setul 2 a fost controlat de Monica, care a intrat în joc, a fost mult mai precisă, mai atentă şi mai sigură pe ea. Ea ne-a lăsat mereu impresia că, după scenariul binecunoscut, vom avea decisiv. Şi la 5-4, Monica a avut 3 şanse de a realiza acest lucru pe care nu a putut să le fructifice. Odată scăpată de ameninţare, Radwanska a înclinat din nou balanţa în favoarea ei şi a închis meciul.

Rămânem cu satisfacţia unui meci de o înaltă ţinută tehnică în care aproape fiecare punct a fost spectaculos şi în care ambele jucătoare au dat măsura tehnicii lor deosebite şi cu speranţa – aşa cum scriam şi ieri, dar astăzi cu motive suplimentare – că Monica a depăşit momentul nefavorabil din ultima perioadă.

Monica Niculescu a acumulat 60 de puncte WTA pentru calificarea în turul 2.

Mai jos, două slideshow-uri “Getty Images” de câte 5 fotografii din timpul meciului de atăzi, primul cu Monica, al doilea cu Aga.

 

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.