(click pentru a în galerie. Credit Foto: contul de Facebook “Hungarian Tennis”)

În această săptămână se dispută la Budapesta – pe zgură – turneul ITF cu premii în valoare de 100.000 USD “Europe Tennis Center Ladies Open”.

Cu o importantă participare iniţială românească la start, doar două dintre jucătoarele noastre au ajuns în sferturile de finală, Cristina Dinu (237 WTA) şi Nicoleta Dascălu (356 WTA):

Cristina Dinu a obţinut două victorii: alaltăieri, 6-0, 6-4 în 58′ cu Dia Evtimova (Bulgaria, 403) şi astăzi – în optimile de finală – 7-6(5), 4-6, 6-3 în 2h39′ cu Stephanie Vogt (Liechtenstein, 274 WTA, maxim al carierei: 137 WTA / februarie 2014).

(click pentru a naviga în galerie. Credit Info: itftennis.com)

Nicoleta Dascălu, la rândul ei, a obţinut două victorii: ieri, 6-3, 6-7(3), 7-6(5) cu Dalma Galfi (Ungaria, 288 WTA, campionă mondială de juniori în 2015) şi astăzi – în optimile de finală – 6-1, 7-5 în 1h22′ cu Anastasiya Vasylyeva (Ucraina, 400, maxim al carierei: 129 WTA / august 2014), care ieri – în primul tur – beneficiase de abandonul Patriciei Ţig [2], Patricia Ţig a abandonat în primul set, atunci când conducea cu 3-0.

În sferturile de finală, Cristina Dinu şi Nicoleta Dascălu se vor întâni pentru a 3-a oară, primele două meciuri fiind câştigate de Cristina: 6-3, 6-3 la ITF 25k Dobrich 2015 ( R32 / zgură) şi 6-2, 7-6(3) la ITF Roma 2016 – săptămâna trecută – (R32 / zgură).

În urma calificării în sferturile de finală, Cristina Dinu şi Nicoleta Dascălu au acumulat 25 de puncte WTA. Cristina se află în clasamentul live în intervalul 226-236 iar, Nicoleta în intervalul 319-325, ceea ce înseamnă un nou maxim de clasament al carierei pentru ea, cel vechi fiind: 346 / 13 iunie 2016.

Alexandra Cadanţu (281) a pierdut alaltăieri partida din primul tur cu Elitsa Kostova (Bulgaria, 183, fostă 141 WTA / noiembrie 2011): 6-1, 7-5 pentru aceasta din urmă.

Perechile de dublu cu jucătoare românce în componenţă – Elena BogdanVaratchaya Wongteanchai (Tailanda) [4], Cristina Dinu Jovana Jaksic (Serbia), Alexandra Cadanţu / Dia Evtimova (Bulgaria) au pierdut toate în primul tur.

Iată o amplă galerie foto cu toate jucătoarele noastre participante la Budapesta, pe teren şi la petrecerea jucătoarelor, desfăşurată pe un vas, în timpul unei plimbări pe Dunăre.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.