În săptămâna 11-17 iulie va avea loc la Bucureşti “BRD Bucharest Open”, turneu de categorie WTA International, dotat cu premii în valoare de 226.750 USD şi contribuţie financiară totală de 250.000 USD.

Revin cu lista de participare alcătuită de Daniel Radu, freelancer, căruia îi mulţumesc şi pe această cale pentru informaţiile extrem de preţioase pe care ni le pune la dispoziţie.

Noutăţile cele mai importante sunt acordarea primelor două Wild Card-uri: Gabriela Ruse pentru Tabloul Principal şi Miriam Bulgaru pentru cel al Calificărilor (linkurile sunt către paginile grupurilor de susţinere ale celor două foarte tinere jucătoare).

Meciurile din calificări încep pe 9 iulie.

Până la începerea turneului, pot apărea mai multe retrageri, aşa cum a fost cazul în anii precedenţi, în special în calificări, iar la tragerea la sorţi s-ar putea găsi mai multe nume noi, din jucătoarele mai slab clasate.

Tabloul principal

1. Simona Halep
2. Errani
3. Monica Niculescu
4. Siegemund
5. Schmiedlova
6. Kovinic
7. Putintseva
8. Allertova
9. King (clasament protejat)
10. Pereira
11. Buyukakcay
12. Sevastova
13. Parmentier
14. Diyas
15. Shvedova
16. Hercog
17. Sasnovich
18. Patricia Ţig
19. Tatishvili
20. Kozlova
21. Andreea Mitu
22. Knapp
23. Krunić (#119)

Primele rezerve:
#1. Kucova
#2. Alexandra Dulgheru -aşadar aproape sigur un loc pe tabloul principal pentru ea, chiar şi fără alte retrageri.
#3. (doar pentru Tabloul Principal – nu participă la eventuale calificări): Oprandi

Tabloul Calificărilor

1. Kucova
2. Zanevska
3. Alexandra Dulgheru
4. Bonaventure
5. Martic
6. Eguchi
7. Shinikova
8. Kostova
9. Krejcikova
10. Stefkova
11. Torro-Flor
12. Melnikova
13. Hozumi
14. Celik
15. Leykina
16. Karatantcheva
17. Sramkova
18. Jaksic
19. Kania
20. S. Xu
21. Cristina Dinu
22. Vikhlyantseva
23. Jani
24. Tomova
25. Seguel
26. Perrin
27. Eraydin
28. Kamenskaya

+ alte 3 Wild Card-uri rămase, în afara celui acordat lui Miriam Bulgaru.

Ana Bogdan nu s-a înscris.

Rezerve calificări (din România):

9. Alexandra Cadanţu (şanse foarte bune de a accede pe tabloul calificărilor)
28. Nicoleta Catalina Dascălu
33. Irina Maria Bara

 

 

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.