(click pe foto pentru a naviga în galerie)

Datorita victoriilor magice de ieri de la turneul Premier Mandatory “Mutua Open Madrid” ale jucătoarelor românce, în care ele au cedat doar un singur set – şi acela la mare luptă – titlul ştirii ce conţine programul zilei nu suferă decât o singură modificare: cea a fazei turneului în care vor evolua ele astăzi. Dar ce modificare importantă pentru fiecare dintre ele: pentru Simona Halep înseamnă reînceperea urcuşului în clasamentul WTA şi redobândirea încrederii, pentru Irina Begu, repetarea performanţei foarte bune de anul trecut, pentru Sorana Cârstea – practic – revenirea în top 100 WTA şi pentru Patricia Ţig – practic – accesul în premieră în acest club select al tenisului mondial, datorită turneului carierei ei de până acum.

Iată programul de astăzi, din sferturile de finală, ale celor patru jucătoare românce:

  • nu mai devreme de ora 15.00, în al doilea meci de pe pe arena centrală “Manolo Santana”:

Simona Halep (7 WTA) [6] – Irina Begu (34)

Cele două jucătoare românce s-au mai întâlnit de 3 ori până acum şi de fiecare dată a câştigat Simona: la ITF Bucureşti 2007 (QF) : 6-3, 6-4, ITF Bucureşti 2008: 7-5, 6-2 şi WTA Hobart 2012 (R16): 6-4, 6-2

  • în al treilea meci al sesiunii ce începe la ora 13.00 pe terenul 3, aşadar în jurul orei 16.00:

Sorana Cîrstea (134) – Dominika Cibulkova (38, maxim al carierei: 10 WTA /octombrie 2014, 26 de ani)

Cibulkova a început anul tot pe locul 38. Ea şi l-a păstrat, datorită unui an bun până acum, materializat prin poziţia 17 în clasamentul sezonului 2016, “Road to Singapore”: victorie de turneu la Katowice, finală la Acapulco, semifinală la Hobart şi sferturi la St. Petersburg, contrabalansate de tur 2 la Miami, Indian Wells şi Brisbane şi eliminări în turul 1 la Australian Open, Monterrey şi Praga. La Madrid în turul 1, Cibulkova a creat unul din şocurile turneului, după ce a eliminat-o pe favorita 1, Agnieszka Radwanska.

  • în ultimul meci de pe arena centrală “Manolo Santana”, nu mai devreme de 22.30:

Patricia Ţig (127) – Samantha Stosur (Australia, 23, maxim al carierei 4 WTA / februarie 2011)

Samantha Stosur a început anul pe locul 27 şi este în clasamentul sezonului pe locul 38. Un singur rezultant important pentru Stosur în 2016, dar obţinut săptămâna trecută: finală la Praga. În rest, rezultate decente: sferturi la Sydney şi optimi la Indian Wells şi Charleston (după câte două victorii), dar şi dezamăgiri: eliminare în turul 1 la Australian Open (Kristýna Plíšková) şi în primul meci la Miami (după BYE în primul tur). Aici, la Madrid, ea a eliminat-o aseară pe favorita 8 Carla Suárez Navarro şi în turul precedent a beneficiat de neprezentarea Karolinei Plíšková [11].

 Ordinea de joc de astăzi de la Madrid

Tabloul WTA – Simplu de la Madrid

 

 

 

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.