Patricia Onu, tenisbox.ro
Să ridice mâna cei care şi-au dorit ca Simona să câştige! Suntem mulţi, cu siguranţă… toţi românii, suporteri sau nu, iubitori ai tenisului sau ai altui sport. Am fost încurajaţi să credem în victorie, nu numai de Simona, ci şi de Monica şi Irina. Şi am învins, ne-am bucurat şi ne-am exprimat fiecare admiraţia, cu mai multă sau mai puţină patimă.
Azi suntem „la adăpost” de adulările frenetice care au împânzit internetul în semn de apreciere la adresa „fetelor noastre”. Mai mult decât atât, alunecăm pe o pantă descendentă, susţinută cu fermitate de analizele tot mai profunde asupra evoluţiei de la Miami, inițial plină de glorie, dar sfârşită fatidic prin înfrângerea Simonei.
Nu e o surpriză, a devenit deja un tipar această admiraţie de tipul unei distribuţii gaussiene. Dar cred că interesant ar fi să analizăm ecourile ce însoţesc panta descrescândă a curbei. Toţi cei care au trăit pentru victorie, pentru relansarea Simonei Halep, se pare că ştiu cauzele opririi din sferturi de la Miami.
Au fost mulţi cei care au văzut că Simona are o atitudine prea puţin sportivă, îşi tratează antrenorii cu lipsă de respect şi nu rezistă presiunii psihice. Se mai zvoneşte că deşi are putere de muncă îi lipseşte „sclipirea de geniu” absolut necesară unui adevărat campion.”Suporterii” vor să o vadă „mai umilă”, ca să poată „să îşi facă jocul”.
Şi cine poate spune că nu e aşa? Eu cred că doar Simona, dar ea nu o va spune pentru că nu ar avea sens să pornească după fiecare înfrângere o luptă cu morile de vânt. Vântul care animă aceste mori îşi schimbă direcţia, iar suporterii vor fi iarăşi suporteri, pe când Simona va fi mereu o altă Simona. Aceasta e unica ei datorie, să fie mereu alta, să joace tenis, să înveţe din victorii şi din înfrângeri. Cred că e ceva personal, înainte de toate.
În cartea The Inner Game of Tennis, Timothy Gallwey scrie: „Oamenii care au responsabilitatea să facă schimbări tind să se scutească pe ei înşişi de nevoia de a face schimbările mai întâi la ei. Schimbarea este ceva ce noi le facem lor. Învăţarea este ceva ce ei trebuie să facă.” Iar Simona se schimbă, ştie deja ce are de făcut.
Ce am văzut şi ce am înţeles noi? Câteva dialoguri dintre Simona şi antrenor au reprezentat dovada incontestabilă că a uitat ce este respectul şi că nu mai are atitudinea potrivită pentru tenis. Să fie oare doar atât suficient pentru a avea certitudini asupra atitudinii unui sportiv? Dacă tot vorbim de latura mentală este adevărat că putem întelege multe doar privind la comportament, dar gândurile si emoţiile nu se văd. Ca şi în cazul progresului fizic şi tehnic, pentru a evolua din punct de vedere psihic este nevoie de continuitate. Simona a bifat şi la acest capitol!
Mai vechile păcate de a nu fi suficient de înaltă, îndeajuns de bine pregătită psihic şi fizic sunt acum încununate de lipsa de talent, „sclipirea de geniu” de care vorbeam mai devreme. Mulţi sportivi sunt priviți ca dovezi incontestabile ale talentului nativ, dar ştie cineva câte ore de antrenamente, cât efort şi câte sacrificii au fost minimalizate cu ignoranţă prin simplul termen „talent”?
Ei bine, talentul nu există. Şocant? Nu. Talentul e doar o scuză pentru cei care nu sunt responsabili, care nu îşi iau angajamente serioase, pentru că este mai simplu să spui că „nu ai talent”, sau şi mai simplu, „nu ai noroc”. La această acuză Simona este găsită „nevinovată”, ea ştie ce înseamnă munca şi determinarea.
În încheiere: Succes Simona, Succes Fetelor!
