Belgrad – ianuarie 2016
Anul 2016 abia îşi făcea loc în vieţile noastre, aproape toată lumea sărbătorea încă sosirea lui, unii se întorceau de la colindat, alţii de la Sfântul Vasile, dar noi, cei din lumea tenisului, porneam din nou la drum, deoarece pentru noi timpul curge altfel. Pasiunea pentru acest minunat sport, dorinţa de victorii, de a ne demonstra nouă înşine cât suntem de buni, ne pune iar şi iar în mişcare.
Ca şi în 2015, am luat drumul Belgradului, unul dintre oraşele mele de suflet, mângâiat de valurile Dunării şi Savei care se îmbrăţişează în mijlocul său. Am făcut cunoştinţă cu acest oraş în 2010, când am poposit aici o zi, în drumul către faimosul turneu pentru copii din Croaţia, Smrikva Bowl. Atunci am văzut că este o adevărată capitală europeană, cu o arhitectură impresionantă, cu multe poduri ce leagă malurile celor două ape. De-a lungul anilor, am observat evoluţia sa către un oraş modern.
Baza unde se desfăşoară acest turneu aparţine celui mai renumit club sârb, Crvena Zvezda (Steaua Roşie), cunoscut în România mai mult datorită echipei sale de fotbal.
Drumul până la Belgrad a fost liniştit, dar vremea s-a răcit brusc, temperaturile apropiindu-se de 0°, o diferenţă mare faţă de vremea de la Crăciun din România. Am mers cu maşina, traversând Dunărea pe podul nou de la Calafat-Vidin, incomparabil mai mare şi mai rapid decât vechiul Pod al Prieteniei de la Giurgiu – Ruse. O porţiune de vreo 30 km am mers prin Bulgaria, după care am străbătut Valea Timocului, cu nişte peisaje încântătoare, până să ajungem la autostrada Niš – Belgrad. Ca de obicei, la intrarea în Belgrad se stă mult la staţia de taxare a autostrăzii, dar odată ajunşi în oraş am uitat de drum şi ne-am cazat într-o vilă ospitalieră, dintr-un cartier rezidenţial. Apoi, am citit şi m-am odihnit.
A doua zi am mers să mâncam în centrul oraşului, la „Vapiano”, un restaurant cu specific italienesc, unde mâncarea era preparată în faţa ta. Este un local foarte animat, mai tot timpul plin, fiind situat în capătul străzii pietonale Knez Mihailova. Spre seară am mers să confirm participarea la turneu şi m-am revăzut cu ceilalţi colegi din ţară, care veniseră să joace aici. Terenurile fiind încă ocupate de meciurile din calificări ale altor două turnee (Tennis Europe U14 şi ITF) am plecat să facem un antrenament comun la o bază din apropiere.
În prima zi a turneului, am jucat după-amiază cu o sârboaică, cum sârboaice aveam să întâlnesc până în semifinale – fază în care am eliminat-o pe câştigătoarea din 2015 a turneului. Şcoala de tenis sârbească este foarte puternică şi juniorii lor calcă pe urmele compatrioţilor – supercampionii din tenisul mare.
Faptul că se jucau în paralel două turnee a dus la nerespectarea orelor de începere ale meciurilor. Am avut de furcă şi cu frigul de afară şi cu cel din sală. Dar odată meciurile începute, uitam de toate acestea şi temperatura interioară urca brusc.
Crăciunul, pe care sârbii îl sărbătoresc la două săptămâni după noi, a venit cu ninsoare şi cu o nouă zăpadă, transformând Belgradul într-un oraş de poveste. Totul era închis, numai noi, cei rămaşi în competiţie, ne vedeam de joc!
Din păcate, seara târziu, după un super tie-break, am părăsit competiţia de dublu, rămânându-ne consolarea unei semifinale. Totuşi, mă bucur că am ajuns în primele patru echipe şi îi mulţumesc şi aici prietenei mele Eva Chivu, pentru clipele frumoase petrecute atât pe teren, cât şi în afara lui. Abia aştept să ne revedem la Campionatele Naţionale de iarnă şi să facem jocuri cât mai bune împreună.
După Crăciun, oraşul s-a animat din nou, magazinele şi-au reluat activitatea şi oamenii au năvălit în ele profitând de reducerile afişate la tot pasul. Am făcut şi eu o scurtă vizită la mall, mai mult ca să mă destind, shopping-ul nefiind o mare pasiune de-a mea.
În ziua finalei m-am antrenat de dimineaţă cu Dani Abrudan, el urma să aibă meciul la ora 9.00, iar eu la 13.00. Până la meci, mi-am făcut bagajele, am plecat din camera unde am stat o săptămână şi m-am dus la bază ca să îmi fac încălzirea. Am intrat în teren cu dorinţă de a câştiga meciul şi turneul. Concentrată şi motivată am reuşit să câştig şi să obţin încă o dată cuvinte de laudă din partea vecinilor noştri sârbi la adresa tenisului românesc!
Pe o ploaie măruntă s-a făcut ceremonia de premiere şi am primit mult doritul trofeu al câştigătorului.
Drumul de întoarcere în ţară s-a desfăşurat mai mult pe întuneric, am ajuns în România, duminică la 3 dimineaţa. M-am trezit bucuroasă pentru performanţa mea la început de sezon obţinută în aceeaşi zi cu aceea a colegei mele mai mari, Monica Niculescu, fapt ce îmi dă o încredere mai mare în forţele mele.
De asemenea, eram nerăbdătoare să-i aduc mulţumiri antrenorului meu, Cornel Enache, care mi-a stat alături până în ultima zi a lui 2015 şi pe care abia aştept sa-l revăd în 2016, fericită să îl pot răsplăti cu acest nou trofeu, la fel ca pe Aurel Neagu, preparatorul meu fizic.
Vreau să le mulţumesc şi părinţilor mei care m-au dus la acest turneu şi mi-au stat alături!
Aş vrea să transmit un mesaj şi celor care au citit despre evoluţia mea, care mi-au transmis gânduri de încurajare şi felicitări! Este foarte important pentru mine să ştiu că sunt fani care urmăresc acest sport, care ne urmăresc pe noi – cei care susţinem aceste bătălii – care ne privesc cu bucurie şi care ne încurajează!
Este nemaipomenit să ştiu că în ţară sunt oameni care deşi nu mă cunosc, se gândesc frumos la mine şi îşi doresc ca eu să fiu cât mai bună şi să ajung cât mai sus! Pentru aceasta le mulţumesc din inimă!
La “Belgrad Open”, turneu ITF Juniori, Mihaela Mărculescu a câştigat trofeul după ce le-a învins pe Jovana Samoceta (Serbia) 6-2, 6-0; Teodora Ristic (Serbia) 6-4, 6-1; Andjela Sebrek (Serbia) 7-5, 6-2; Enola Chiesa (Italia) [8] 6-1, 7-6(5) şi pe Viktoriia Dema (Ucraina) 6-2, 6-2 în finală.
