Iată că pentru unii jucători demonstrativele au o importanţă deosebită. În plan sportiv victoria obţinută sâmbătă de Kyle Edmund (102 ATP, maxim 99 ATP) la “Tie Break Tens“, în finala cu Andy Murray, nu este relevantă, mai ales că la acest capitol, sfârşitul de an i-a adus Cupa Davis – unde alături de acelaşi Andy Murray a fost titular la simplu. Dar în plan financiar, realizarea a fost una uriaşă, căci britanicul a câştigat aici 250.000 USD, iar până acum, în întreagul sezon 2015 el câştigase 205.645 USD. Când ştim că latura financiară este vitală pentru jucătorii aflaţi în zona aceea a clasamentului putem privi prin altă prisma victoria lui Edmund din acest turneu demonstrativ.
Să urmărim în continuare dacă Gent şi Royal Albert Hall – succesul sportiv şi cel financiar – vor reprezenta o cotitură în cariera lui Kyle Edmund.
Iată rezultatele înregistrate la prima ediţie a acestui turneu demonstrativ găzduit în cadrul atât de select al Royal Albert Hall:
Grupa 1: Tim Henman – John McEnroe 10-7, Xavier Malisse – Tim Henman 10-5, Xavier Malisse – John McEnroe 10-7
Grupa 2: Andy Murray – Kyle Edmund 10-7, Andy Murray – David Ferrer 10-4, Kyle Edmund – David Ferrer 10-3
SF: Andy Murray – Tim Henman 10-1, Kyle Edmund – Xavier Malisse 10-4
F: Kyle Edmund – Andy Murray 10-7