Departe de a fi un necunoscut, dimpotrivă, Ivan Ljubičić a revenit brusc în centrul atenţiei după anunţul de ieri legat de viitoarea sa colaborare cu Roger Federer.

Cariera de jucător al lui Ivan Ljubičić a fost una impresionantă: locul 3 ATP (în 2006), 10 titluri ATP (ultimul în 2010 la Mastersul 1000 de la Indian Wells), o semifinală la Roland Garros şi un sfert de finală la Australian Open (ambele în 2006). Şi – foarte important – strălucitoarea victorie din Cupa Davis 2005, pentru ţara sa de adopţie Croaţia, când i-a adus acesteia – aproape de unul singur – singura Salatieră de argint. În primul tur, cu trei victorii Ljubičić, Croaţia elimina SUA lui Agassi, Roddick şi a fraţilor Bryan şi în turul 2 România lui Pavel, Hănescu şi Trifu (care la rândul ei eliminase în primul tur Belarus-ul lui Mirny – o tempora!). Ca antrenor, l-a dus pe Milos Raonic de pe locul 15 ATP până pe 4. Este managerul lui Tomas Berdych şi a fost mai mulţi ani preşedintele Consiliului jucătorilor ATP, organism consultativ al Board-ului Directorilor ATP.

Ce poate să-i aducă în plus Ivan Ljubičić bunului său prieten Roger Federer în noua lor relaţie antrenor-elev? În afară de a-i traduce lui Federer ceea ce vorbeşte Djokovic pe teren, cum spune cu mult umor editorialistulul cotidianului “L’Equipe”, ziar care-i dedică un amplu portret omului momentului. Părerea generală este că nu mult. Va putea el trece de la un elev aflat în faza de construcţie a jocului – Raonic – la unul pe care nu prea mai are ce-l învăţa – Federer? Thierry Champion, fostul jucător şi actualul antrenor, crede că Ljubičić va continua aceeaşi direcţie a lui Edberg şi nu crede că este posibil să-i revoluţioneze jocul lui Federer. Totuşi, Champion îl laudă pe Ljubičić considerându-l un om foarte inteligent, care ca jucător avea mai multe atuuri decât doar o rachetă în mână.

Am spus “ţara de adopţie Croaţia”, căci deşi de naţionalitate croată, Ljubičić este născut în fosta Iugoslavie la Banja Luka, actuala republică Bosnia şi Herţegovina, care şi-a declarat independenţa în 1992. Cotidianul “L’Equipe”, rezumă copilăria zbuciumată a lui Ivan. După declaraţia de independenţă, a izbuncit războiul din fosta Iugoslavie şi mama lui Ivan, împreună cu el – avea 13 ani – şi cu fratele lui, Vlado, au fost nevoiţi să se refugieze la bordul unui avion umanitar în Ungaria – “în jurul nostru, în fiecare zi dispăreau familii întregi” – şi de acolo şi-au continuat drumul prin Ungaria şi Slovenia în autobuz până la frontiera cu Croaţia, pe care au traversat-o pe jos, până şi-au găsit adăpost într-o tabără de refugiaţi. Apoi au trăit 3 ani în Italia fără niciun ban. Puternicul Ljubičić vede partea bună a aceastei perioade şi consideră că ea l-a întărit.

De altfel, atitudinea sa dură se poate ghici şi din declaraţiile lui agresive date de-a lungul timpului. Învins de Nadal în semifinalele Roland Garros-ului şi iritat de deja de-acum celebrele întârzieri ale acestuia la serviciu Ljubičić declara: “Sper ca Roger să îl bată în finală.
Învins de Guillermo Cañas – argentinianul suspendat pentru doping din 2005 până în 2006 – în semifinale la Miami, în 2007, Ljubičić nu-l iartă nici pe acesta: “E ca şi cum ai da un revolver unuia proaspăt ieşit din închisoare.
Chiar anul acesta, în martie, întrebat ce părere are despre faptul că mulţi consideră plicisitor jocul elevului său, Raonic, Ljubičić a răspuns: “Sunt unii care îi preferă pe Djokovic sau Murray lui Federer sau Raonic. Eu v-o zic fără ocolişuri: «Pentru mine, primii doi sunt plictisitori»

Analizând cele scrise mai sus îndrăznesc să trag o concluzie personală: Ljubičić îi poate aduce lui Federer tocmai acea răutate suplimentară, care este mai presus de dorinţa naturală de a învinge, pe care orice jucător aflat spre finalul carierei riscă să o piardă în orice moment. Cred că Roger Federer a vrut să se asigure că are lângă el persoana potrivită care să-i dea imboldul necesar şi să-i facă acel reglaj fin al motivaţiei, pentru încă doi ani de circuit.

Sursă originală: L’Equipe

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.