După ce, mai devreme, Mihaela Buzărnescu s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de la Cairo cu premii în valoare de 25.000 USD, iată că acum a venit rândul Irinei Bara (356 WTA) să o facă. Ea a învins-o în optimile de finală pe poloneza Patrycja Polanska (fără clasament) cu 6-4, 6-0 în  1h20′. Această victorie îi va asigura Irinei un salt în clasament până cel puţin pe locul 342.

În sferturile de finală, Irina Bara o va întâlni pe italianca Martina Caregaro (256 WTA), favorită 6, iar Mihaela Buzărnescu pe favorita 4, slovena Dalila Jakupovic (230), aşadar o vecină de clasament.
Remarcăm că turneul este unul foarte disputat, astfel că în sferturile de finală sunt calificate 7 din cele 8 favorite, singura excepţie fiind favorita 1, Sofia Shapatava, eliminată de Irina Bara în primul tur.

La Antalya (10.000 USD) în proba de dublu vom avea o semifinală cu două românce pe teren: Julie Noe (Danemarca) / Gabriela Ruse [2] – Andreia BeberechiMariana Drazic (Croaţia) [3].

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.